Admit ca fiind cat se poate de corect urmatorul rationament: un congres statutar al PNL a validat candidatura la presedintie a lui Crin Antonescu, cel sub a carui conducere partidul a obtinut cel mai mare scor din istoria post-decembrista, atat la prezidentialele din 2009, cat si la localele si parlamentarele din 2012. Prin urmare, orice tentativa de a pune sub indoiala aceasta stare de fapt poate fi asimilata cu un atac menit sa subrezeasca pozitia partidului si a prezidentiabilului sau.
Cand insa cel care face asta se numeste Calin Popescu Tariceanu e cazul sa nuantam un pic. Marele merit al lui Crin Antonescu este legat de infiintarea USL, o constructie viabila care s-a dovedit de succes. Baza pe care s-a ridicat aceasta constructie, la care au participat doua partide foarte diferite in ideologie, a fost lupta impotriva lui Traian Basescu si a camarilei sale. S-a dovedit cu prisosinta ca votul din decembrie 2012 e fost mult mai mult indreptat impotriva lui Basescu decat in favoarea USL. Altminteri, e greu de crezut ca un individ ca Gigi Becali ar fi putut inregistra un asemenea scor, si nu este singurul exemplu.
Prin urmare, dincolo de alte merite ale lui Crin Antonescu, antibasismul este cel determinant pentru succesul sau. Ceea ce nu inseamna ca nu are si alte merite, acesta insa a fost cel mai important. Crin Antonescu este antibasist de cel putin 6 ani, insa paradoxal nu aceasta insusire l-a propulsat in fruntea partidului. El i-a luat locul, in 2009, lui Calin Popescu Tariceanu, statuia vie a antibasismului, cel care i-a rezistat eroic presedintelui jucator avand o sustinere directa in Parlament de doar 20 de procente. Ce i s-a reprosat lui Tariceanu la acel Congres? Ca pe mana lui partidul a pierdut guvernarea.
Sa vedem de ce a pierdut PNL guvernarea in 2009, dupa o guvernare bogata, ca sa nu spunem altfel. In primul rand, pentru ca a avut de luptat in alegeri cu doua forte redutabile care dadusera drumul la maxim robinetului cu populisme. Emil Boc si Mircea Geoana se intreceau in a spune cat mai raspicat, cat mai ferm, cat mai credibil, ca prima masura pe care o vor lua dupa ce vor prelua guvernarea va fi sa aplice imediat legea care marea cu 50% salariile profesorilor. Si altele asemenea. Tariceanu era singurul care nu putea promite asa ceva, intrucat daca ar fi ajuns la guvernare, nu avea scuza ca nu stia ce e in vistierie cand a promis marea cu sarea in campanie. Era clar ca PNL nu va putea face fata si va trebui sa se multumeasca cu un onorabil de altminteri loc trei, cu acelasi procent cu care intrase la guvernare cu patru ani inainte.
Rezultatul alegerilor, poate cel mai echilibrat de dupa 1990, a lasat loc oricarei combinatii de majoritate parlamentara. Au existat propuneri, publice sau de culise, din partea PDL, ca liberalii sa intre la guvernare, sa refaca practic alianta D.A. Tariceanu s-a opus vehement, punand o conditie inacceptabila pentru Boc, anume ca PNL sa dea premierul. Asa ca Basescu n-a avut incotro si a trebuit sa lanseze invitatia celor de la PSD, si ce sa vezi, antibasistii lui Mircea Geoana au acceptat pe loc, actualul premier si copresedinte antibasist al USL acceptant onorabilul portofoliu al Relatiei cu Parlamentul. Nici nu mai are sens sa incercam sa ne imaginam ce s-ar fi intamplat daca cei de la PSD i-ar fi spus jucatorului “Piei Satana!”.
Putem insa incerca alt exercitiu de imaginatie. Sa vedem ce s-ar fi intamplat daca antibasistul Tariceanu n-ar fi fost debarcat din fruntea partidului de… antibasistul Antonescu. Probabil ca fostul premier ar fi fost candidatul la prezidentiale al partidului in 2009. Basescu ar fi avut ca adversar, in locul celui care l-a tocat (cu vorba, la televizor) trei ani de zile pe cel care l-a tocat (cu vorba, la televizor si cu fapta, la guvern) timp de trei ani si mai bine. Evident, nici Tariceanu n-ar fi intrat in turul al doilea al alegerilor, deci scorul obtinut de candidatul liberal e doar asa, unul de palmares, pentru cineva caruia locul trei i se pare o mare realizare. Sprijinul liberalilor pentru Geoana ar fi fost acelasi, Tariceanu nefiind perceput ca un adversar al PSD, cata vreme a guvernat doi ani cu sprijinul lor. Iar Geoana tot s-ar fi dus la Vantu iar Baconschi ar fi masluit la fel de multe voturi la Paris.
Alegerile din 2009 i-ar fi adus pe liberali in acelasi punct, si cu Tariceanu, si cu Antonescu. Mai departe, e greu de crezut ca fostul premier ar fi refuzat constructia USL, cata vreme era limpede pentru oricine ca asta e singura sansa pentru a inlatura camarila lui Basescu de la putere. Ar fi fost Tariceanu un co-presedinte USL mai slab? Inclin sa cred ca nu. Evident, n-ar fi avut dezinvoltura si aplombul lui Crin Antonescu la televizor, seara de seara, dar nici nu era nevoie. Antonescu ar fi putut face exact ce-a facut in calitate de presedinte, ba poate cu mai multa legitimitate. De la un presedinte de partid te astepti sa mai faca si altceva decat sa apara zilnic la televizor. Prin urmare este foarte probabil ca rezultatul USL si implicit al PNL la alegerile din 2012 sa fi fost acelasi.
Mai ramane intrebarea ce s-ar fi intamplat daca, din postura de presedinte al PNL, Tariceanu ar fi fost desemnat/validat la Congresul din 2012 candidat la prezidentiale. Este el un prezidentiabil mai bun sau mai prost decat Antonescu? Ei bine, la aceasta intrebare ar trebui sa raspunda alegatorii, ei fiind singurii in masura sa spuna cu sinceritate pe cine vor presedinte. Pana acum, la aceasta intrebare au raspuns doar lideri marcanti ai partidului sau propagandisti care graviteaza in jurul lor. Au si ei dreptul la opinie, numai ca avem motive serioase sa-i banuim ca raspunsul lor va fi unul interesat. Pentru ei e mult mai important cine e la sefia partidului si imparte functii si sinecuri decat cine va intra in lupta pentru Cotroceni.
De aceea, alegerile primare propuse de Tariceanu ar putea un oferi un raspuns mult mai corect decat un congres la aceasta intrebare. Cu conditia, desigur, ca alegerile interne sa nu fie masluite grosolan, asa cum au fost masluite cele din PSD in 2004. Si inca un lucru: propunerea lui Tariceanu nu are cum sa destabilizeze partidul sau USL, pentru simplul motiv ca adversarul e inca in deriva. N-au prezidentiabil, n-au strategie, n-au forta in Parlament, au doar un presedinte in curand ne-jucator, care oboseste pe zi ce trece. Asa ca in PNL e timp suficient pentru dezbateri constructive. Sunt ele tardive sau inutile? Posibil, dar nu sunt in niciun caz toxice!
