Nu este vorba despre incapacitatea de plata a companiei care editeaza ziarul. Nici de falimentul managerului Marius Tuca. Nici de falimentul ziaristului Marius Tuca. Nici macar de falimentul unui ziar care, asemeni tuturor ziare netabloide, nu mai are cititori.
Este vorba despre falimentul unor patroni incapabili sa inteleaga resorturile meseriei de ziarist. Si al unor cozi de topor, cu cravata de contabil si ochi albastri, gata sa spuna la orice ora din zi si din noapte ca se poate. Orice.
Jurnalul National este condus, sau mai bine zis administrat, de catre un asa-zis manager, al carui nume nu merita pomenit nici macar in scarba. Este cel care, in toamna lui 2011, spunea fara sa i se clinteasca niciun muschi facial, ca poate rentabiliza printul Trustului Intact. Cum? Trecand toate publicatiile de pe firmele unde acumulasera datorii (pierderile operationale trebuie suprotate de cineva, iar daca proprietarii sunt alergici la pierderi, le vor suporta creditorii) pe una nou-nouta unde, fara presiunea arieratelor, publicatiile vor face profit. Sau daca nu, macar nu vor pierde, pentru ca patronii nu sunt dispusi sa finanteze nici macar cu un leu activitatea.
Principiul managerial aplicat era simplu: cheltuim atat cat producem. Asa ca au inceput restructurarile. S-a renuntat la “Saptamana Financiara”, iar la “Jurnalul National” s-a taiat in carne vie: posturi in organigrama, salarii, pagini, suplimente, evenimente, tot ce se putea taia. Si pentru ca un asemenea trust glorios nu putea sa nu aiba o publicatie de business, au inventat repede una, facuta de 5 oameni. Cross-promotion, sinergie de trust, optimizarea cheltuielile cu departamentele de suport, internalizarea vanzarilor de publicitate, bla bla bla bla.
I-am spus ca nu se poate asa ceva, iar el m-a privit glacial si mi-a spus: “Ba se poate. Dar tu nu vei mai fi invitat sa te alaturi acestui proiect”. Bine mosule, a fost cum ai zis tu. Rezultatul? Dupa un an si cateva luni publicatia de business este inchisa, iar Jurnalul National este in agonie, cu ziaristii neplatiti de cateva luni bune, cu o noua restructurare si noi promisiuni din partea managerului caruia nu-i iese nimic, dar da vina pe anumiti parteneri de business care nu si-au onorat angajamentele. Alooo, un ziar nu are cum sa aiba PARTENERI de business!!! Are cititori si clienti de publicitate.
Inutil sa mai discutam despre calitatea unor publicatii facute de redactii grav subdimensionate si neplatite. Asa cum atragea si Catalin Tolontan atentia in urma cu cateva luni de zile, presa se face cu redactii. Iar redactiile costa. Pe contabili insa nu-i intereseaza asta. Si, din pacate, nici pe patroni. Pentru ei important este doar cum arata P&L-ul. Iar abdicarea de la rolul originar ar presei, acela de a informa publicul, a dus la disolutia in ritm exponential a acestei meserii.
Candva, nu cu foarte multi ani in urma, modelul de business in presa era acela ca ziaristii erau platiti (si) de publicul caruia i se adresau. In proportii pornind de la 100% (“Evenimentul zilei” in perioada lui de glorie 1993-1996) si pana la 70% (JN in perioada sa de glorie, 2003-2006). Cu timpul, acest procent a scazut dramatic pana la ZERO. In momentul de fata ziaristii nu mai sunt platiti de cititorii lor, ci de sponsori, fie ca vorbim de spenderii de publicitate, sau cei politici.
Pentru proprietari, presa e o afacere, iar o afacere trebuie sa faca profit. Corect, numai ca modul in care au inteles sa ajusteze modelele de business in criza a fost unul profund gresit, intrucat a stopat pierderile, dar a distrus complet ideea de presa profesionista. Solutia era mult mai simpla si mai corecta. Daca nu puteau fi sustinute financiar (pana trecea criza sau pana se gasea alt model de business), publicatiile trebuiau inchise. Nu tinute in viata de aparate, cu ziaristi pusi in geam sa incaseze pensia.
Candava, faceam misto de patronii conjuncturali de presa pe care ii numeam carnatari. Facusera o bruma de avere, iar parvenitul nu e parvenit destul daca nu e si fudul asa ca voiau, dupa buget, un ziar-doua, un post de radio sau chiar o televiziune. In cateva luni de pompat bani ii lasau nervii, marcau pierderea si isi vedeau de drum. Ei erau insa mai cinstiti decat patronii de presa “profesionisti”. Care iata, si-au transformat ziaristii in agenti de marketing si/sau de presiune. Daca nu le dicteaza patronul ce si cum sa scrie, le dicteaza agentiile de publicitate. Iar daca nu le dicteaza nimeni, mor de foame.
Despre starea presei mai sunt inca multe de spus, de discutat. In episodul de azi am vrut doar sa atrag atentia asupra falimentului unui mod de a privi aceasta profesie, de ziarist. Si poate vor intelege si proprietarii trustului Intact ca un ziar fara o redactie completa si platita decent functioneaza asa cum merge o pisica fara picioare. Nu stiti cum merge o pisica fara picioare? Pai nu merge!
