“Justitia are limite. El nu”. Asta sta scris pe afisul ultimului film marca Tom Cruise, in care reputatul scientolog joaca un dublu rol: de actor si de producator. Adica s-a jucat pe banii lui. Si nu s-a jucat rau deloc. Tagline-ul ales nu este o noutate in SUA, si cred ca alegerea lui tine mai degraba de exasperarea cetateanului Cruise decat de posibila si destul de probabila admiratie fata de Dexter, cel mai idolatrizat criminal in serie (a se citi vigilante) al Americii.
Spre deosebire insa de serialul TV, in care politistii sunt, cu foarte mici exceptii, baietii buni, iar nimeni nu face abuzuri si/sau greseli, deci e firesc sa tii cu cei care fac dreptate chiar eludand rigorile cadrului legal, in filmul lui Cruise acesta premiza e inlaturata. Politistii sunt si ei corupti, sau macar susceptibili. Prin urmare, actul de justitie este infaptuit de o avocata si un fost cadru al Politiei Militare, ajutat de un veteran de razboi.
Pe cat de absurd suna acest lucru scris pe hartie, pe atat de natural apare in film, acolo unde spectatorul beneficiaza de injectia cu “indignare”, astfel incat la sfarsit nu-ti vine altceva in minte decat “Doamne, de-am avea si noi unul ca asta, ce-am mai scapa de toti infractorii care ne sfideaza cu legea in mana”.
In rest, filmul e “bunut”. Curge bine, fara fracturi logice la nivel de actiune, actorii sunt ok, Tom Cruise – foarte ok, si parca tot mai tanar (ce i-or da dom’le scientologii aia sa bea?), scenele de lupta bine dozate si bine turnate. Intr-un cuvant, un film “profi”. Care desi nu exceleaza, iti provoaca la final acea reactie. Ceea ce, mixat cu ce vedem noi zilnic la tv, s-ar putea sa dea o scanteie. Sau poate am vazut eu prea multe filme…
