Am trăit s-o vedem si pe asta: am avut alegeri uninominale. S-a făcut un întreg tapaj pe seama faptului că, în sfârsit, românii vor vota oameni, si nu liste. Mandatele vor fi atribuite însă după un sistem năucitor pentru alegătorul de rând, care va avea, în foarte multe cazuri, surpriza să constate că ce-a votat el n-a contat.
Complicatul algoritm al redistribuirii va face ca unii candidaţi care s-au clasat pe primul loc în colegiu să nu prindă un loc de senator sau deputat, iar alţii, perdanţi ai votului direct, să ajungă en-fanfare la Casa Poporului. Nu este o noutate , toată lumea îsi asumă acest „risc“, dar nimeni nu a calculat impactul real al rezultatelor alegerilor. După ce vor fi disecate toate anomaliile acestui sistem electoral, probabil că vom avea o concluzie unanimă, si anume că pentru următoarele alegeri trebuie schimbat din nou sistemul.
Dar aceasta nu este singura schimbare majoră pe care o produce votul uninominal. Deja s-a modificat fundamental modul de abordare a campaniei electorale. Campania este mult mai puţin vizibilă, la modul general. Au dispărut candidaţii-locomotivă, care trăgeau listele si pe care era focalizată întreaga comunicare, dar au apărut în schimb primarii, pe post de ursul din parc cu care se fotografiază toţi copiii – în cazul nostru, toţi candidaţii fără notorietate.
Asadar aceasta este prima caracteristică a campaniei electorale: goana după notorietate si vizibilitate a candidaţilor care acum reprezintă partidul într-un colegiu, în timp ce pe vechiul sistem ar fi populat doar subsolurile nebăgate de nimeni în seamă ale listelor.
A două trăsătură majoră a fost deplasarea centrului de interes dinspre televiziuni către abordarea directă, din usă în usă. Or, socoteala e simplă.
Dacă împărţim la 70.000 sau 150.000 minutele din luna alocată oficial campaniei, rezultă că timpul de contact între candidat si alegător este extrem de scurt. Suficient doar pentru a înmâna cele cuvenite – găleata, calendarul, pixul si fluturasii cu extrase din program. Gradul de eficienţă a acestei abordări este, în orice caz, discutabil.
Al treilea element semnificativ este lipsa confruntărilor directe între candidaţi, care – chiar dacă ar fi existat disponibilitate din partea acestora – n-ar fi fost posibile din punct de vedere tehnic. Asa că electoratul a trebuit să se mulţumească doar cu cele câteva confruntări din ultima săptămână de campanie la care au participat cei trei nominalizaţi pentru funcţia de prim-ministru de către principalele partide. Trecând peste faptul că este foarte probabil ca niciunul dintre cei trei să nu ajungă premier, dezbaterile au fost total lipsite de substanţă câtă vreme confruntările nu au fost altceva decât un concurs de recitat fraze-cheie scrise de strategii de campanie, al căror unic obiectiv este câstigarea alegerilor, nicidecum modul în care ţara va fi guvernată după aceea.
Tăriceanu răspundea că PNL a creat 600.000 de locuri de muncă si atunci când era întrebat dacă lozul pe care l-a tras era sau nu câstigător, Geoană cânta din răsputeri prohodul neo-liberalismului, iar Stolojan oricum nu contează ce spunea pentru că nu credea nici el. Poftim de alege în cunostinţă de cauză! Vestea bună este că adevăratul spectacol va avea loc după alegeri. Formarea noului guvern se anunţă mult mai interesantă decât alegerile în sine. Criza să ia o pauză, că noi avem treabă!
