Săptămâna trecută au făcut carieră în spaţiul public stenogramele unei discuţii private purtate la „El Capitan“ de un procuror şi vreo doi „colonei“. Subiectul, cu cel puţin două faţete sclipitoare, a fost îngurgitat imediat de „coţofenele“ din presă. Primo: vai, cum de a fost posibil , într-o ţară democratică, să fie înregistraţi ilegal, fără mandat, trei cetăţeni oneşti ai republicii? Bună întrebare! Dar vine secundo: cei trei cetăţeni discutau anumite chestiuni care nu prea le făceau cinste. Ca să folosim un eufemism, discuţia venea în contradicţie cu statutul moral şi profesional al „conferenţiarilor“.
De aici a izbucnit un adevărat scandal care, asemenea celor mai multe scandaluri din ultimii cinci ani, a polarizat opinia publică, inclusiv mass-media. Ba, mai mult, protagoniştii scandalului fiind membri ai breslei, discuţia a deviat, din nou , către deontologie etc.
Un amănunt important : acest scandal a apărut taman în cea de-a doua jumătate a campaniei electorale, cu puţin înaintea intrării în linie dreaptă.
Are el o încărcătură politică? Da, are, însă e minoră. Faptul că un ziarist, acum freelancer, face presiuni pentru a obţine informaţii despre trei lideri politici, niciunul candidat în aceste alegeri, niciunul dintre ei purtător principal de mesaj al vreunui candidat, în scopul de a le folosi după cum îi dictează conştiinţa nu va modifica nici măcar cu o miime de procent rezultatul votului din 22 decembrie. Şi ziariştii, şi politicienii vizaţi sunt cunoscuţi ca nişte cai breji (aşa, vreo şasă cai frumoşi).
Adevăratul efect al acestei fumigene se măsoară în numărul de minute ocupate de acest subiect în dezbaterile televizate şi de centimetrii pătraţi ocupaţi în ziare. Care minute şi centimetri ar fi fost altminteri dedicaţi unor teme poate mai relevante pentru această campanie electorală, în ideea de a oferi electoratului condiţii pentru a-şi exercita votul în cunoştinţă de cauză.
Şi ar mai trebui să contabilizăm un efect pervers al acestui scandal: încrâncenarea cu care presa, sau măcar o parte a ei, dezbate subiectul. Aşa cum o face de cinci ani. De când în fruntea ţării se află un om care se laudă cu faptul că printre puţinele, dar măreţele realizări ale mandatului său se numără redarea libertăţii presei. Şi pentru ce a eliberat Traian Băsescu presa de jugul pesedisto-năstasian? Vorba bancului, ca s-o facă de… ocară.
Pentru că din campania electorală a preşedintelui în funcţie n-am reţinut până acum altceva în afara spoturilor virale în care se răfuieşte cu presa, care se adaugă unui lung pomelnic de atacuri la adresa ziariştilor, mogulilor şi a trusturilor de presă.
Să-l fi lăsat nervii pe preşedinte, aşa cum susţin, insidios, adversarii domniei sale? Sau strategii de campanie i-au spus că melodiile „tonomatelor“ au efect în rândul maselor? Sau poate pur şi simplu nu se poate abţine… Oricum ar fi, dacă un comandant de cursă lungă este obişnuit cu singurătatea cabinei legănată de tangaj şi de ruliu, alegătorul n-are niciun motiv să aleagă singurătatea din faţa televizorului, acolo unde oameni cu un grad mare de notorietate se ceartă între ei, lăsându-l pe el să se descurce cum o putea în cabina de vot.
