Se tot vorbește în această perioadă de superimunitatea pe care și-ar dori-o parlamentarii, în schimb nimeni nu sesizează cum o altă putere în stat și-ar dori nu numai o superimunitate, care să-i asigure apărarea, ci și arme puternice de atac, chiar dacă prețul cerut pentru asta este sacrificarea libertății de expresie.
Iată ce solicita CSM, prin vocea președintei de atunci Alina Nicoleta Ghica, ministrului Justiției, anul trecut, în luna august, urmare a raportului MCV publicat pe 18 iulie 2012:
”Este necesară adoptarea unor dispoziții legislative prin care să se prevadă un mecanism neechivoc, clar și eficient de tragere la răspundere penală sau disciplinară a membrilor puterilor executivă și legislativă care subminează credibilitatea judecătorilor sau care exercit„ presiuni asupra instituțiilor judiciare”.
După alte șase luni, in baza noului raport MCV, CSM solicită, prin intermediul noului președinte Oana Schmidt Hăineală, alte măsuri coercitive, de data aceasta împotriva ziariștilor:
“Solicităm reprezentanţilor autorităţilor legislative şi executive să ia toate măsurile necesare pentru ca ireversibilitatea reformei sistemului judiciar şi independenţa justiţiei să nu mai poată fi ameninţate, inclusiv prin adoptarea unor reglementari care sa sanctioneze abaterile de la deontologia profesionala în mass-media, mai ales atingerea adusă independenței și prestigiului justiției și demnității umane a unor magistrați”.
Cu alte cuvinte, magistrații doresc un tratament preferențial atât în fața legii cât și din partea presei. De ce ar fi mai importante prestigiul și demnitatea umană a unui magistrat față de cele ale unui politician sau simplu cetățean?
Există în momentul de față reglementări legale suficiente în baza cărora pot fi trași la răspundere jurnaliștii care comit delicte. A solicita pârghii suplimentare pentru a asigura protecția membrilor CSM și ai înaltelor Curți este echivalent cu reintroducerea cenzurii, ceea ce este inacceptabil într-un stat democratic.
Magistrații care se consideră lezați de campaniile de presă duse dincolo de limitele deontologiei profesionale sunt îndreptățiți să se adreseze Justiției pentru a obține reparațiile cuvenite. Or membrii CSM sau ai Curții Constituționale nu au încredere în Justiția română?
