În România ultimilor ani ne-am obisnuit, de nevoie si nu de voie, ca forma să eludeze fondul în cea mai mare parte a dezbaterilor publice si a acţiunilor politice.
Dintr-o astfel de perspectivă trebuie privită si legea salarizării cadrelor didactice, promulgată vinerea trecută de presedintele Băsescu. Pe fond , disputa este greu de transat. Motivul invocat, respectiv salariile mici ale cadrelor didactice, este adevărat. Efectele – bulversarea bugetului, a economiei ţării si, mai ales, cresterea presiunii inflaţioniste – sunt, de asemenea, corecte. Este însă imposibil, din perspectivă logică, să ajungi la un rezultat contradictoriu pornind de la o premisă corectă si urmând un raţionament valid. Cum si premisa, si rezultatul sunt corecte, singura posibilitate este ca procedura să nu fie validă.
Acest lucru ridică o problemă de fond , în care cauza nu mai prezintă importanţă. Să uităm, asadar, câteva clipe de profesori si de salariile lor si să ne întrebăm dacă este corect ca legiferarea într-un domeniu atât de sensibil, cum este cel al cheltuielilor bugetare, să fie apanajul Parlamentului. Conform Constituţiei, chiar este.
Asa că aserţiunile auzite foarte des în ultima perioadă, cum că Parlamentul votează, iar Guvernul execută, desi conforme cu legea, sunt nejustificate. Pentru că nu este normal ca aceia care votează o astfel de măsură să nu aibă nicio responsabilitate în aplicarea ei si asupra efectelor colaterale ce pot apărea.
În mod evident, Parlamentul exercită controlul asupra Guvernului si, mai mult decât atât, stabileste bugetul ţării, prin dezbatere si vot. Dar una este să faci corecturi pe buget, când fiecare alocare suplimentară către un sector este dublată de o reducere corespunzătoare a altuia, si alta este să votezi ca, peste noapte, o întreagă categorie profesională să beneficieze de majorări salariale de 50% fără nicio referire la criterii de performanţă sau măcar de eficienţă.
Acesta este si motivul pentru care presedintele nu a promulgat legea pur si simplu, ci a ţinut să asocieze aceste majorări salariale cu acceptarea de către sindicate a măsurilor din planul naţional de restructurare a învăţământului. Numai că această procedură este pă-guboasă. Până când strategia elaborată de dl Miclea se va transforma în act normativ, banii vor curge gârlă într-un sistem educaţional găunos.
