Că dl Tăriceanu doreste să scape de rivalul pe care îl simte în persoana lui Ludovic Orban este un fapt si nu merită dezbătut, pe principiul că ce-si face omul cu mâna lui marsarier se cheamă. Reţinem doar o întrebare cvasi-retorică: cine l-a sfătuit pe premier să ia o astfel de decizie?
La ora când scriem aceste rânduri (vineri), la PNL este agitaţie mare , în asteptarea Delegaţiei Permanente de duminică, unde se va transa prin vot (deschis sau secret, asta e cheia problemei!) soarta sefilor de filială care au obţinut rezultate sub 15%. După cum rezultă din paranteza anterioară, sunt două posibilităţi: la vot secret este probabil să câstige Orban, iar la vot deschis este mai mult ca sigur că va trece propunerea presedintelui partidului. Împachetată democratic, măsura de depunere a mandatelor de către „neperformanţi” îl vizează direct pe fostul candidat la Primăria Capitalei: organizaţiile cu probleme sunt fie cele coordonate direct de Orban (Bucuresti, Dâmboviţa), fie cele cu conduceri interimare, unde practic nu are cine să-si depună mandatul. Desteaptă miscare, nu? Oare cine l-a sfătuit pe premier?
Să-l mazilesti totusi pe unul dintre pilonii de bază ai partidului, beneficiar al unei cote ridicate de simpatie, atât în rândul publicului, cât si al militanţilor partidului, nu este tocmai lesne de transat printr-o decizie a Delegaţiei Permanente. Asa că momentul a fost pregătit din timp, printr-o discretă (doar la început) campanie de presă, care sugera nici mai mult, nici mai puţin că Ludovic Orban a bătut palma cu Traian Băsescu si că va mai rupe o felie din PNL pe care s-o alipească la tortul partidului prezidenţial.
După cum spuneam, campania de presă a început timid si n-a avut niciun efect. Asa că a fost nevoie de artileria grea. Un editorial penetrant, care relua o idee lansată la televizor cu două seri înainte, a pus punctul pe i: Tăriceanu este cel mai lucid presedinte de partid, care înţelege să ia măsuri după rezultatele votului si că oamenii care au pus osul au avut rezultate, asa cum s-a întâmplat la Vrancea (n-am găsit alt exemplu!), iar cine nu, trebuie să-si dea singur demisia. Mai departe „pactul cu Diavolul”, sau cu Zeus, este demascat pe sleau, cu barda. O fi oportun să ne întrebăm cine i-a insuflat semnatarului ideea acestui scenariu?
În fine, tot săptămâna trecută, pe blogul unui consultant politic a apărut un comentariu a cărui concluzie era că Ludovic Orban n-a intrat în finala de la Bucuresti pentru că a refuzat serviciile firmei respectivului. În antiteză, sunt prezentaţi candidaţii liberali de la sectorul 1 si de la Vrancea. Primul a câstigat, iar cei din urmă au pierdut onorabil în fief-ul lui Oprisan, obţinând un scor peste media naţională a partidului. Ajunsi aici nu mai punem nicio întrebare.
Ce nu stie editorialistul pomenit mai sus sau, mai bine zis, ce a omis consultantul să-i spună este că în momentul campaniei furibunde declansate de Realitatea TV împotriva lui Orban premierul nu l-a ţinut în braţe, ci i-a cerut demisia. Dar ministrul transporturilor nu stie ce-i aia instituţia demisiei. A spus-o răspicat. Va afla însă, în cazul în care va iesi viu din Delegaţia Permanentă. Pentru că există si un plan B. Care presupune revocarea sa din funcţia de ministru al transporturilor. Iar eu, să fiu în locul lui Traian Băsescu, as refuza-o, ca să-l mai necăjesc puţin pe Călin. Caz în care singura soluţie pentru dl Orban ar fi dureroasa demisie. Să mai întrebăm cine are de câstigat? N-are niciun rost. Vom afla de pe blogul Elenei Udrea.
