La început a fost cuvântul şi cuvântul a fost la el. De fapt, au fost trei cuvinte: vin la Primărie! Şi a venit. În primul an s-a luptat cu chioşcurile şi cu maidanezii, după care s-a văitat până la sfârşitul mandatului că are mâinile legate (nu curate!) şi nu poate să facă nimic din cauza ostilităţii Consiliului General controlat de partidul-stat al lui Adrian Năstase.
Timp de o lună, în campania electorală, a ţipat cât l-au ţinut plămânii să i se dea Consiliul ca să-şi poată face treaba. I s-a dat. Dar n-a mai apucat să facă treaba, pentru că a vrut să fie Preşedinte, ca să trăiască bine toţi românii, nu doar bucureştenii. A vrut apoi şi guvernul, ca să poată moderniza România. I s-a dat, patru ani mai târziu.
După plecarea lui de la Primărie, pe fondul acela de entuziasm portocaliu, s-a spus că şi dacă ar fi candidat o maimuţă din partea Alianţei D.A., tot ar fi câştigat. N-au găsit o maimuţă, l-au găsit pe Adriean Videanu, care a confirmat zicerea, a ieşit primar şi ne-a pus borduri, să avem noi, fiii şi nepoţii noştri, şi urmaşii urmaşilor lor, în veacul vecilor.
După patru ani, Adriean a zis stop joc, având plinul făcut şi PUZ-ul de la Titan Mar aprobat, iar Buldogul a pierdut lamentabil în faţa Doctorului. La sectoare, acelaşi scor, 2 din 6. Doar că Livache nu prea mai ascultă de ordine, Poteraş are probleme cu potera, aşa că se simte nevoia unei reforme a administraţiei locale. Să terminăm o dată cu 7 neveste (sectoare) pentru 7 fraţi, şi să facem aşa, un Mega Consiliu General, cu un Mega-buget, condus de un Mega Primar. (Observaţi jocul la cacealma: cu doar doi valeţi în mână, joacă de parcă ar avea careu de dame!).
S-a pus aşadar pe treabă, numai că ce să vezi, calea referendumului care părea bătută s-a dovedit a fi „dead-end“, aşa că s-a răstit duios la naţiune, spunând că, de fapt, chestiunea nu e la latitudinea bucureştenilor, care sunt oricum neinformaţi, agresivi şi proşti, ci a Parlamentului. Din grabă i-a scăpat însă porumbelul pe gură:
„Sunt şapte consilii, Bucureştiul are şapte bugete, Bucureştiul are foarte multe partide în consilii. Păi, primarul nu poate să facă ce vrea el. (…) Păi, ca să scoţi o hotărâre de Consiliu câte compromisuri, câte terenuri trebuie să dai, ca primar, câte contracte la o firmă sau la alta? Bucureş-tenii nu realizează ce înseamnă şapte consilii într-un oraş, câte compromisuri face un primar pentru a administra bugetul“!!!
Trecem peste tentaţia de a-l întreba ce compromisuri a făcut ca să administreze bugetul Primăriei timp de 4 ani, câte contracte a dat, câte terenuri, şi reţinem cele două idei esenţiale din fraza de mai sus: sunt prea multe partide în Consiliu, şi primarul nu poate să facă ce vrea el!!! Păi tocmai de-aia s-a inventat Consiliul Local, ca primarul să NU facă ce vrea el. Iar în ce priveşte numărul partidelor reprezentate care îi cauzează disconfort biliar preşedintelui, putem presupune că simptomele ar dispărea doar când acesta ar ajunge la 1 (unu). Din păcate asta nu se (mai) poate face decât prin lovitură de stat.
Ceea ce i-ar produce o dublă satisfacţie: ar căpăta în sfârşit puteri depline, şi ar avea şi o întreagă cohortă de tovarăşi de complot pe care să-i execute pe cale regală: o sticlă de Chivas – un complotist mătrăşit, o sticlă de Chivas, alt complotist…
