Joia trecută, pe platourile Casei de Film Victoria s-a turnat dubla a doua în superproducţia „Bugetul 2009“. Mici schimbări în distribuţie – după Boc a vorbit Dan Nica, si nu Gheorghe Pogea, asa cum se întâmplase cu o săptămână înainte. Din păcate pentru economia României, mediul de afaceri, contribuabili, cursul valutar si indicii bursieri, si această dublă va cădea la montaj. Să presupunem că actorii au jucat admirabil, dar la developare pelicula s-a voalat. Ce ne facem însă dacă adevărul cel adevărat e că scena respectivă e din alt film?
Asadar, nu avem încă buget, va mai dura o săptămână până când Guvernul îsi va însusi varianta finală, amendată si răs-amendată de partenerii sociali si baronii locali. Cu toate acestea, primii trei ministri ai ţării s-au străduit să ne ia ochii cu o comedie de proastă calitate . În lipsa cifrelor concrete ale alocării bugetare, ne-au prezentat, din nou , dezastrul lăsat mostenire de guvernul de tristă amintire, care, vezi Doamne!, îi împiedică pe ei să-si respecte promisiunile desănţate din campania electorală.
Au împănat acuzaţiile cu un simulacru de măsuri anti-criză scrise pe picior, au vopsit puţin realitatea, prezentând diminuarea veniturilor bugetarilor drept o indexare cu rata inflaţiei, iar la sfârsit, după câteva sarje împotriva nababilor cu lefuri pantagruelice, au lansat si bomba, fără zgomot, doar cu un fâs: cresc cu 3,3% contribuţiile la asigurări sociale si accizele la produsele de lux (printre care ţigările si trascăul atât de dragi românului amator de lux).
N-ar fi corect să-l credităm pe Emil Boc cu patentarea acestei abordări. Toate, dar absolut toate guvernele nou instalate au dat vina pe predecesori. E la fel de adevărat însă că până acum niciun guvern nu a venit la putere pe baza unor minciuni atât de desănţate ca aceasta. Ipocrizia guvernului PD-L-PSD e cu atât mai mare cu cât, pe măsură ce ei promiteau, erau suficiente voci care atrăgeau atenţia că vistieria ţării e goală, că urmează o perioadă dificilă etc. Ei – nu si nu, îi dădeau înainte cu promisiunile populiste, bazate pe cifrele care le conveneau si lor din raportările Guvernului încă în funcţie.
Un partid serios, asa cum se revendică ambii parteneri de guvernare, ar fi trebuit să utilizeze cei 4, respectiv 2 ani de opoziţie pentru a face marcaj om la om pe tot terenul Guvernului în funcţie, să adune date reale, să le interpreteze, să facă proiecţii realiste pentru momentul când ar fi urmat să preia puterea. În loc de această abordare responsabilă, ei au fluturat pe la televizor câte o jumătate de guvern-fantomă alcătuit din personaje despre care nimeni nu avea vreo bănuială că ar ajunge să preia respectivele portofolii vreodată, iar ceilalţi si-au văzut linistiţi de consumul în tihnă al roadelor guvernării precedente.
Dacă nu ne-am fi confruntat cu premisele unei crize din ce în ce mai reale, ar fi mers si-asa. Dar iată că problemele bat la usă, iar bugetul lui Pogea a făcut Boc.
