Primăria municipiului Bucuresti este, dar mai ales a fost, o vacă bună de muls, cu al cărei lapte supervitaminizat au crescut, precum Făt-Frumos, câţiva regi ai asfaltului, ale căror companii îţi măresc deja cifra de afaceri în progresie geometrică. A fost ales Sorin Oprescu în funcţia de edil-sef, iar orizontul de asteptare era (este?) foarte mare .
Am auzit deja de pariuri făcute pe la diverse terase nedemolate cum că zilele sunt numărate pentru Euroconstruct sau pentru firma doamnei senator Cazacu. Cică doctorul e chitit pe treabă, să stârpească mafia pedelistă din primărie. O fi, numai că mafioţii se plictisesc după o vreme de crime organizate si vor să intre în legalitate, si să nu uităm că si autostrada suspendată are nevoie de asfalt.
Or e destul de greu de imaginat că mai pot veni acum firme specializate în construcţii de drumuri care să rivalizeze cu cele antrenate în mandatele lui Băsescu si Videanu. O simplă vizită la garajele cu utilaje ale acestor mastodonţi, sau la balastiere, sau la staţiile de betoane, este mai mult decât lămuritoare. Iar cu firmele străine ne-am lămurit deja: câstigă licitaţii după care dau lucrările în antrepriză unora din partea locului, pe bani mai puţini, dar suficient de mulţi.
Asa că fără o intervenţie în forţă a DNA-ului (scuzaţi oximoronul), onorabilii deja domni Besciu si Vulpescu sau Cocos nu vor putea fi dezlipiţi de banul public al Primăriei cu niciun chip. Si asta nu pentru că si noul primar ar fi corupt, ci pentru că deja sunt prea buni ca să poată fi daţi la o parte.
Ar fi putut să-i dea la o parte de la cascaval Dorin Marian, în 1999, dar a preferat să-i ducă de mână la Viorel Lis. Sau Traian Băsescu, dar a preferat să bea spriţuri adânci la Golden Blitz. Ar fi putut Videanu, dar n-a avut voie. Asa că acum e prea târziu. Trebuia procedat la fel ca în bancul cu ceainicul si locomotiva. Adică să fie stârpiţi de mici.
Dar balta banului public are mult peste, după care înoată nu numai rechinii amintiţi mai sus, ci si alte specii de piranha, pe cât de mici, pe atât de rapace. Ghinionul lor este că acum sansele să ajungi pac la gazetă sunt mult mai mari decât în mandatele precedente, chestii de transparenţă decizională, publicări în Monitorul Oficial etc., ca să nu mai vorbim de faptul că boala în fază incipientă se tratează mult mai usor . Ceea ce nu înseamnă că băieţii acestia au mai puţin tupeu. Dimpotrivă!
Iar un exemplu elocvent este dl Alfred Bulai, seful strategiilor guvernamentale, căruia Tăriceanu i-a lăsat cardul pe mână cu ocazia summit-ului NATO. Ce-a târguit dl Bulai e deja de poveste, o poveste despre care am citit pe larg în Financiarul. Interesant si penibil deopotrivă ni s-a părut însă explicaţia pentru care personajul amintit i-a dublat cifra de afaceri pantofarului de lux Mihai Albu (soţul doamnei Albu, pentru cine nu stie): cică n-a mai fost timp de licitaţii, iar oficialităţile nord-atlantice nu puteau fi întâmpinate fără serviete de piele cu staif.
De parcă summit-ul a fost anunţat cu două săptămâni înainte. Când a fost vorba să dea explicaţii, dl Bulai a devenit brusc agresiv, iar dl Albu foarte nervos. Doar premierul se face că plouă, admirând probabil încălţările soţiei, care îi sunt aduse la usă de un curier. Că doamna n-are timp să meargă la cumpărături, e ocupată cu serviciul…
