Dupa cum si-a inceput mandatul, parea ca noul premier va lasa fara locuri de munca o gramada de purtatori de microfon pe treptele diferitelor palate. Mihai Razvan Ungureanu refuza cu obstinatie orice raspuns offtopic la briefingurile oficiale si nu puteai scoate de la el nici cu clestele o declaratie “din mers” la venirea sau plecarea de la diverse evenimente. Mai mult, fostul sef al SIE repeta aproape enervant. ca o placa de patefon zgariata, refrenul cu “va va raspunde ministrul cutare, va va da detalii specialistul cutare” etc.
Indiferent de motivatia acestui comportament, ca nu vrea sa deschida gura despre lucruri pe care nu le stapaneste sau ca vrea doar sa-si endorseze colegii, lasandu-i pe fiecare dintre ei sa fie purtatorii de mesaj pe domeniul pe care il pastoreste, atitudinea este una corecta. Cu conditia sa existe si perseverenta.
Dar cum orice minune nu dureaza mai mult de 3 zile sau, fie, saptamani, la sfarsitul saptamanii trecute domnul Ungureanu a participat la o conferinta pe teme economice unde, contrar cutumelor de el stablite, a cedat in fata insistentei ziaristilor, manifestata nu doar la fata locului, ci si prin rostogolirea subiectului Cuprumin in ultimele zile.
“Sa vezi ca o companie in faliment, o gaura neagra, se poate vinde cu de patru ori pretul pe seama credibilitatii unui guvern care abia s-a instalat si, la cateva zile dupa aceasta, sa vezi un pachet minoritar de actiuni vandut intr-o suprasubscriere incredibila, de peste 150%, mie mi se pare ca sunt niste simptome bune. Probabil ca este o febra. Da, dar este febra unei frenezii economice care se naste din nou”, a spus Ungureanu, accentuand intentionat sintagma “frenezie economica”.
Acum, daca premierul este atat de optimist, iar optimismul lui e contagios, nu aveam decat a ne bucura, ca ni s-au lipit ochii de cand scrutam intunericul tunelului in cautarea luminitei. Am vrea totusi sa ne asiguram ca optimismul domniei sale are o baza reala.
Primul motiv de bucurie pentru dl Ungureanu este privatizarea Cupru Min. Cu “de patru ori pretul” spune domnia sa, in timp ce presa intra in panica: firma care a cumparat e prea mica, prea necunoscuta si, pe cale de consecinta, prea dubioasa. Iar pentru conformitate, Roman Copper Corp. si-a adjudecat licitatia la un pret de doar 3,5 ori mai mare decat cel de pornire.
Lasand la o parte cifrele relative, in valoare absoluta statul s-a ales cu 200 de milioane de euro si o gaura neagra mai putin, cedand in schimb un zacamant de 900.000 de tone de cupru, care valoreaza la momentul actual vreo 5,5 miliarde de euro. Nu spunem ca a facut o afacere proasta. Acel zacamant nu sta pe marginea drumului asteptand specialistii numiti politic sa-l culeaga. E nevoie de tehnologie, de know-how si de un management profesionist. Chestii care, prin definitie, sunt incompatibile cu o intreprindere de stat.
Principiul e simplu, la fel ca si la aur sau la gazele de sist. Statul are resursele, compania privata poate sa le extraga. Din aceasta afacere trebuie sa castige toata lumea. Se poate discuta cel mult despre costurile de oportunitate. In concluzie, nu vad aici nimic senzational, e o tranzactie cat se poate de normala. De-a dreptul senzational ar fi, si abia atunci am putea vorbi despre credibilitatea Guvernului, ca Ministerul Mediului sa elibereze avizul, pozitiv sau negativ, in acest deceniu. Dar dupa declaratia pe aceasta tema a lui Laszlo Borbely lucrurile se indreapta catre un caz Rosia Montana 2.
In ce priveste cel de-al doilea motiv de optimism al premierului, suprasubscierea de 50% (nu de 150%, aia e subscrierea totala, “supra” e doar ce depaseste suta) este o replica palida a efervescentei create de listarea primului pachet de 10% din actiunile Transelectrica, in 2006. Atunci am avut o suprasubscriere de 550%, pretul de vanzare de atunci per actiune fiind cu circa 10 procente mai mare decat cel mediu incasat acum. Si-apoi, la ce oferta saraca e pe piata romaneasca de capital, o asemenea vanzare este un eveniment de prima mana, care ar fi trebuit sa mobilizeze toate resursele aflate in stand-by pe piata, ceea ce, din pacate, nu a fost cazul.
Intrucat ne-ar fi greu sa credem ca Mihai-Razvan Ungureanu se poate entuziasma atat de usor din nimic, preferam sa credem ca domnia sa are alte motive de optimism. Si, dat fiind background-ul sau, ar fi de ajuns sa spuna ca are indicii cu privire la o noua febra a unei noi frenezii economice, dupa care sa faca discret cu ochiul in semn de “stiu eu ce stiu, chiar daca nu va spun”. Ar fi, dupa parerea noastra, o abordare… salutara.
