„În timp ce noi de-abia articulăm câteva cuvinte, domnul Boc este capabil să editeze câteva fraze întregi“. Asta spunea cu ceva vreme în urmă Elena Băsescu despre idolul politic al domniei sale. Faptul că fiica presedintelui este în mod evident certată cu scoala în general si cu limba română în particular este o chestie ereditară si, după cum s-a văzut, nu reprezintă un handicap, ci dimpotrivă, o cale bătută spre multiple succesuri.
Lăsând însă la o parte exprimarea de Bamboo a domnisoarei secretar executiv al PD-L, nu putem să nu remarcăm adevărul conţinut în alegaţia mai sus citată.
Într-adevăr, domnul Boc poate să editeze excelent orice frază, orice replică, orice răspuns, astfel încât atunci când ajunge la urechile lui Zeus să sune cam asa: „Da, Domnule Presedinte“, sau „Am înţeles, Domnule Presedinte“, sau chiar „Cum ordonaţi, domnule Presedinte“. Iar Domnul Presedinte nu putea să nu răsplătească această calitate unică a domnului Boc, asa că a editat decretul de numire a premierului desemnat, schimbând numele din Theodor Stolojan în Emil Boc.
După această gravă siluire a gramaticii politice opinia publică s-a aflat în stare de soc. Analistii si comentatorii s-au năpustit ca niste ulii asupra cadavrului (politic) ambulant Stolojan, lăsându-l pe adevăratul protagonist, Emil Boc, pe seama tabloidelor, care ne-au informat prompt că în copilărie păzea gâstele si se uita sub fustele fetiţelor sau că se autoflagelează cu cureaua de la ceas, si a televiziunilor, care au difuzat în nestire reportaje cu rudele de la ţară ale viitorului premier sau reluări în cascadă ale căzăturii care l-a făcut celebru, la Antena 1, cu câţiva ani în urmă.
Dacă lucrurile erau cât se poate de clare în privinţa premierului, adevăratul spectacol s-a desfăsurat în campania de nominalizare/validare a viitorilor ministri. Algoritmul de repartizare a portofoliilor a fost o găselniţă genială, care a mutat tensiunile dintre cele două formaţiuni în curtea fiecăreia dintre ele. Am asistat asadar la adevărate războaie fratricide si informaţionale, iar rezultatul final nu mulţumeste absolut pe nimeni. Si la PD-L, si la PSD sunt tabere nemulţumite că n-au reusit să-si impună favoriţii, presedintele Băsescu va trebui să ciocnească o cupă de sampanie cu „un membru al mafiei personale a lui Adrian Năstase“, l-am numit aici pe Gabriel Oprea, nominalizat la Interne, iar publicul, electoratul, priveste mut de uimire cum din toată această tevatură a rezultat o bazac-onie de cabinet, care nici măcar contra naturii nu poate fi etichetat, pentru că ar fi doar un alint.
Asta ne-a adus uninominalul: nu numai că baronii locali nu au fost măturaţi de pe scena politică, dar ei au acum puterea să numească ministri. Iar o persoană ca Elena Udrea, în a cărei mapă profesională ar avea loc cel mult notele de plată de la Golden Blitz si celebrul bileţel roz al lui
Tăriceanu, va fi apelată, inclusiv de presedintele Norvegiei, cu „doamna ministru“.
Asteptăm cu interes programul de guvernare, ca să vedem dacă Palatul Victoria va fi placat cu marmură de Ruschiţa, dacă Ministerul Sănătăţii va achiziţiona salvări Ferrari sau dacă în următorii ani România va concura Thailanda si Cuba în domeniul turismului. Iar profesorii au de asteptat până când Emil Boc face inventarul la Trezorerie, asta dacă nu cumva cade în vreun seif.
