La ora cand acest numar al “Finantistilor” va aparea pe piata, referendumul pentru demiterea presedintelui se va fi incheiat. Nu insa si framantarile politice. Pentru ca acest demers al USL de acaparare absoluta a puterii va genera, indiferent de rezultatul votului de duminica, tensiuni cel putin la fel de mari precum cele din ultimele saptamani.
In cazul in care referendumul nu va fi validat, iar Traian Basescu se va intoarce la Cotroceni, va urma o coabitare contondenta, in care cel mai grav lucru va fi acela ca Romania va vorbi in exterior pe doua voci. Care, desigur, se vor contrazice la fiecare doua cuvinte, ba mai mult, se vor acuza reciproc de toate relele pamantului.
Daca se vor prezenta la vot suficient de multi romani, iar Traian Basescu va fi demis, vom intra in linie dreapta pentru alegerile anticipate prezidentiale si cele parlamentare la termen. Toate energiile vor fi absorbite de aceasta lupta pe viata si pe moarte, iar faptul ca in “ring”, in coltul Opozitiei, se va afla un Traian Basescu despovarat de incorsetarile functiei prezidentiale nu este decat o circumstanta agravanta.
Prin urmare, ochii Occidentului atintiti asupra noastra vor vedea acelasi lucru. Poate se vor mai calma spiritele cu lovitura de stat, dar vor continua cu siguranta acuzatiile de coruptie, demagogie, incompetenta, pe care si le vor arunca recirpoc Puterea si Opozitia. Iar mediul de afaceri va resimti aceleasi simptome precum cele descrise de Coalitia pentru crestere si stabilitate economica a Investitorilor straini, intr-un comunicat dat publicitatii saptamana trecuta.
“Suntem confruntati cu o depreciere fara precedent a monedei nationale. Vedem cum investitorii, antreprenorii si cetatenii isi pierd increderea in economia Romaniei. Potrivit evaluarilor anuale realizate de institutii internationale (precum Indicele de Perceptie a Coruptiei elaborat de Transparency International sau Doing Business in Romania al Bancii Mondiale), Romania se inscrie pe o traiectorie descendenta in ceea ce priveste atractivitatea economica, transparenta, eradicarea coruptiei, competitivitatea si educatia. In calitate de reprezentanti ai sectorului privat, ne exprimam ingrijorarea cu privire la viitorul afacerilor derulate in Romania, precum si al angajatilor nostri“, se arata in documentul citat.
Si pentru ca orice dubiu sa fie inlaturat, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a inrautatit prognoza de crestere economica a Romaniei pentru acest an de la 1,2% la 0,8%, precum si pentru 2013, avertizand ca situatia externa dificila si criza politica interna ar putea afecta avansul PIB pe termen scurt.
Suntem vulnerabili la undele de soc ce se propaga dinspre sudul Europei, ba chiar am putea fi destabilizati de o eventuala si deloc improbabila iesire a Greciei din zona euro. Prin urmare, spatiul de manevra al Guvernului este destul de ingust, incheierea unui nou acord cu FMI pentru perioada 2013-2015 fiind din ce in ce mai aproape de o certitudine. O dovedeste si schimbarea radicala de discurs a premierului, care in 2010 spunea ca “FMI vrea sa ne opereze cu ferastraul si nu doar fara anestezie, ci si fara radiografie sau analize”, iar acum crede ca “e bine ca Romania sa aiba in continuare, si anul viitor, un acord de tip preventiv cu FMI”.
Numai ca, in contextul politic intern extrem de efervescent, ca sa nu spunem chiar convulsiv, la care se adauga unul extern deloc favorabil, va fi destul de greu ca Guvernul sa reuseasca sa-i convinga pe “profesorii” de la FMI si CE sa accepte masuri de genul reducerii TVA la alimente sau de diminuare a CAS-ului.
Degeaba suntem stabili macroeconomic, asa cum ii place lui Traian Basescu sa caracterizeze rezultatul celor trei ani de guvernare PDL. Degeaba avem o datorie externa relativ mica in comparatie cu celelalte tari din zona euro. Suntem vulnerabili la capitalul strain si la evolutiile europene. Acesta este motivul pentru care n-ar trebui sa ne permitem incordari nationaliste de muschi in fata oficialilor europeni. De-aia joaca politica e, de fapt, o joaca cu focul. Dar aceasta este clasa politica. Vorba unei reclame celebre, n-ai cu cine, dom’le!