Cel mai important lucru în procesul de branding este ca rezultatul să spună ceva despre care românii vor crede imediat că este adevărat, important şi bun. Asta ne spunea, în urmă cu 5 ani, fostul preşedinte american Bill Clinton, prezent la Bucureşti în cadrul unui eveniment în care a fost partener şi „Săptămâna Financiară“.
Astăzi avem o propunere de brand turistic. Mai bine zis, reprezentarea sa grafică. Care însă nu se încadrează în definiţia dată de ilustrul nostru contemporan de peste Ocean. Românii sunt la fel de dezbinaţi ca şi în cazul oricărei acţiuni în care este implicat factorul politic. Iar elementul Elena Udrea este circumstanţă agravantă.
Au fost voci care au spus că tot linşajul mediatic stârnit de frunza plagiată-cumpărată-cu-două-sute-de-euro o vizează de fapt pe blonda ministresă. Nu este deloc exclus. Dar dacă recunoaştem asta, nu înseamnă automat că mizeria livrată de asocierea THR-TNS devine valoroasă.
Fără a intra în detalii de ordin estetic, nu putem să nu remarcăm (breasla art directorilor români freamătă de indignare!) modul total neprofesionist în care a fost selectat şi implementat „izotipul“ reprezentat de frunza-verde-cu-codiţă-bleu. Ditamai firma care a câştigat ditamai licitaţia internaţională a cumpărat cu tupeu o frunză dintr-o bancă de imagini, accesibilă oricui. Nu e vorba de niciun plagiat. Ci doar de o treabă făcută „la mişto“, în totalul dispreţ al clientului, care nu este nici ministra Udrea, nici megaministerul pe care îl conduce vremelnic, ci o ţară amărăşteană, de undeva din subsolul Uniunii Europene.
Prin urmare, dacă acesta e profesionalismul celor două firme din consorţiu, nu suntem oare îndreptăţiţi să ne punem întrebări cu privire la modul în care a fost realizată cercetarea pe baza căreia a fost imaginat brandul? Şi motive de îndoială chiar sunt, numai că, vorba colegului Mândruţă, nu mai vedem copacii din cauza frunzelor.
Scrie aşadar negru pe alb în studiul amintit că turismul de masă nu se potriveşte acum României şi că este mai eficient să canalizăm investiţiile către acele zone care vor reuşi să-şi păstreze caracterul, autenticitatea şi modul tradiţional de viaţă. De aici ideea că nu are sens să mai aruncăm banii pe promovarea litoralului, unde bătălia este iremediabil pierdută cu bulgarii, grecii şi turcii, şi că trebuie să ne orientăm spre România virgină (apropo, suna mult mai bine!), găsibilă în creierul munţilor.
Sună promiţător, numai că raţionamentul plătit cu sute de mii de euro are o fractură logică. Dacă noi vom reuşi cu această campanie să atragem un număr mare de turişti în zonele sălbatice ale ţării, şi vorbim de turişti atât de dornici de aventură încât să se bucure de lipsa infrastructurii, în câţiva ani coclaurile binecuvântate vor deveni bulevarde, satele de la munte se vor umple de pensiuni cu 5 etaje şi termopane din plastic alb, iar pe văile pâraielor cu apă cristalină va curge direct bere. Sau, în cazul în care străinii nu vor da năvală, brandul se va dovedi un eşec.
Întrucât pentru expunerea argumentelor de mai sus am fost catalogat de către un coleg al doamnei Udrea, într-o emisiune televizată, drept duşman al ţării şi, pe cale de consecinţă, al poporului, mă dezic de tot ce am scris mai sus şi declar că într-o ţară în care Elena Udrea ajunge ministră şi Marius Spânu deputat, brandul acesta este cel mai potrivit. Pentru că, nu-i aşa, mare e grădina ta, Doamne!
