De mai bine de-o săptămână, mii, zeci de mii de mame îşi strigă obida către Guvern, direct sau prin intermediul formatorilor de opinie care au şansa să apară la televiziune. Alături de ele se indignează o ţară întreagă. Atât de grav încât prea puţină lume e dispusă să asculte argumente. Subiectul e sensibil şi „sălbatic“, nu poţi să-l atingi că explodează.
Aşa că probabil nimeni nu va vedea oportunitatea de afaceri din spatele acestei măsuri aberante, dar votată de guvern. Pentru că în ciuda jelaniei generalizate, Emil Boc şi-a dus planul la capăt. A lăsat loc şi unei mici concesii, dar banii pentru creşterea copilului vor fi mai puţini. Iar mamele vor fi nevoite şi, spune el, stimulate, să se întoarcă mai repede în câmpul muncii. Şi ce vor face cu copiii?
Creşe nu avem, iar zilele trecute l-am auzit pe primarul celui mai mare sector din capitală spunând că în parohia domniei sale sunt 2 astfel de instituţii care pot găzdui câteva zeci de bebeluşi! Câteva zeci de locuri la creşă pentru o concentrare urbană de câteva sute de mii de locuitori? E ridicol! Şi aici intervine oportunitatea: e nevoie de creşe.
Problema e că dacă mediul privat nu sesizează această oportunitate, cu marketingul deja făcut pe jumătate, va fi din nou sarcina guvernului să rezolve problema. Cum? În stilul deja consacrat: un program naţional de creşe, construite eventual din materialele recuperate din sălile de sport părăginite care au apărut ca ciupercile cu vreo două guverne în urmă, dar oricum, la preţuri triple, de către consilierul-minune din Turda, cel care împodobeşte obrazul patriei cu patinoare şi bazine olimpice.
O abordare corectă a acestei probleme ar putea genera locuri de muncă, investiţii sănătoase şi, pe cale de consecinţă, bani mai mulţi la buget, din care, poate, peste un timp, să poată fi plătite din nou indemnizaţii decente pentru creşterea copilului.
Rândurile de mai sus reprezintă o mostră, poate complet deplasată, de optimism şi gândire pozitivă. Unii ar putea spune chiar că abordarea este cinică. Posibil, numai că aşa putem vedea de ce greşeşte guvernul PDL chiar şi atunci când are intenţii bune. Toată lumea e de acord că e necesară o reformă a cheltuielilor cu asistenţa socială, în sensul de a optimiza alocările, către cei care au cu adevărat nevoie.
Numai că pentru guvernul Boc reforma are o singură stare de agregare: tăierile simpliste de cheltuieli, fără discernământ şi fără un studiu real de impact. Dacă în cazul concret expus mai sus ar fi început prin a anunţa un program articulat de construcţie de creşe şi un pachet consistent de stimulente pentru întoarcerea mămicilor la muncă, reducerea perioadei sau a cuantumului în care se acordă indemnizaţiile ar fi fost primită cu mai puţină ostilitate şi cu siguranţă n-ar fi avut efectul devastator înregistrat în prezent. Iar Traian Băsescu n-ar mai fi avut ocazia să descopere că este mămicofob, afecţiune ce se adaugă unei liste tot mai lungi de fobii prezidenţiale.
