Iată c-am trăit s-o vedem şi p-asta, portăreii şi conţopiştii în grevă spontană şi, aşa cum e frumos şi mai ales sănătos în zilele noastre, transmisă în direct la televizor. Iar naţiunea, în loc să freamăte de plăcere că nu se încasează taxe, impozite, amenzi şi alte perversiuni fiscale, se indignează sau, după caz, lăcrimează pe motiv de stimulente pantagruelice, respectiv salarii liliputane.
Cum de s-a ajuns aici, conform cimiliturii consacrate – din greşeală în greşeală, spre revolta finală, aşa cum numai guvernul Boc e în stare? Mai întâi, atunci când a inclus în salariile bugetarilor tot felul de sporuri, pe-astea de la Muncă, Finanţe şi Mediu, care se numeau altfel, nu le-a inclus.
După care s-a sesizat FMI-ul că fondul ăsta extrabugetar de stimulente încurcă socotelile, aşa că preşedintele Băsescu a bătut cu pumnul în masă şi a cerut imperativ eliminarea lor. Boc a bocnit din călcâie şi a transmis mai departe ordinul. Vlădescu a comentat în front şi a zburat spre zări mai calde, după care oamenii s-au trezit brusc în fluturaşul gol.
Asta pentru că nimeni de la Guvern nu s-a gândit să aştepte măcar până când Legea salarizării unitare va face puţină dreptate. Acum lucrurile sunt în coadă de peşte. Ministrul zice că va da stimulente pe baza unei analize făcute de secretarii de stat şi liderii de sindicat – de nu reînviem oare COM-urile de pe vremea Odiosului? -, Boc strâmbă din nas, iar liderii de sindicat, cu Marica în frunte, aş-teaptă următorii fluturaşi.
Susţinătorii Guvernului s-au chinuit toată săptămâna trecută să convingă opinia publică despre cât de nesimţite erau aceste stimulente, care dublau sau chiar triplau salariile, şi de care beneficiau toţi angajaţii din ministere şi structurile adiacente, de la directori până la consilieri, secretare şi şoferi. Nu aici este problema .
Răul vine din urmă, de când aceste fonduri şi-au pierdut destinaţia iniţială, aceea de a-i stimula, după cum le spune şi denumirea, pe cei care aduc încasări suplimentare la buget, transformându-se într-un substitut de salariu. Nici asta n-ar fi fost tocmai o nenorocire, dacă acest fond nu ar fi variabil, dependent de încasări şi, cel mai grav, dependent de pixurile celor aflaţi în poziţii de decizie.
Iar oamenii au acceptat acest sistem cu adevărat pervers din două motive. Primul e că dacă ridicau vocea riscau ca pixul fermecat să le amputeze grav veniturile. Şi al doilea e că aceste veni-turi aveau o încărcătură mult mai mică de contribuţii la bugetele statului. Un fel de „drepturi de autor“ pentru bugetarii care creează nu opere, ci amenzi.
E reconfortant să-l auzim acum pe Boc spunând că stimulente vor primi, de-acum încolo, doar cei care le merită cu adevărat şi că legea va corecta „sistemul pervers de la Finanţe“. Dar pentru asta a fost nevoie de o grevă pe cât de spontană, pe atât de jenantă pentru România. Adevărata nenorocire este însă aceea că peticele se mută de pe un sac pe altul şi că, după ce noua lege a salarizării va intra în vigoare, vom avea parte de alţi şi alţi nemulţumiţi. Pentru care se va corecta din nou legea, care lege se va transforma într-un soi de şarpe Oroboros care se devorează singur, întru eternitate.
