In fond , politicienii sunt oameni ca si noi, iar daca extrapolam putin aceasta afirmatie, putem spune ca tinerii politicieni sunt tineri ca si noi. Cu sange fierbinte, degraba curgator prin vene, cu filme-n cap si muzici in urechi, cu cercei si tatuaje, cu suflete flamande si frustrari necontrolate, cu dorinte si neimpliniri, cu elan si chef de revolutie. Dar ce-i deosebeste pe tinerii politicieni de colegii de generatie? Sa fie oare ei cei mai buni dintre cei buni, ceea ce i-a propulsat spre statutul de “alesi”? Greu de zis.
Dar nu politica si nici macar politicienii ne intereseaza in aceasta coloana, ci veleitatile si calitatile acestora de a-si calauzi semenii, capacitatile lor de a se constitui in exemple.
De cativa ani exista si in Romania o moda, importata, ca organizatiile de tineret ale partidelor sa organizeze asa-zisele scoli de vara, unde juniorii se imbata in sesiuni prelungite de team-building (noaptea), iar seniorii le tin prelegeri despre cum se face politica (ziua). Lumea e relaxata, nu poarta cravata, spune lucrurilor pe numele mic, presa preia o tona de stiri (deh, vara e seceta de obicei) si la sfarsit pleaca acasa cu totii, multumiti ca au bifat inca o actiune importanta in calendar.
Cum ramane insa cu “suflul nou “, cu “schimbul de maine”, cu “viitorul luminos al tarii”? Se presupune ca in faza asta, incipienta, tinerii politicieni sunt mai putin preocupati de modul in care se pune mana pe putere si mai mult de colectivitate. Sunt notorii declaratiile entuziasmante ale adolescentilor in ale politichiei din toate partidele, care sunt gata sa faca front comun impotriva mentalitatilor invechite si care promit ca vor fi altfel decat batranii care le sunt sau nu idoli azi. Toata lumea e cu ochii pe ei si asteapta sa se produca minunea. S-a spus in repetate randuri ca mai avem nevoie de o revolutie, o revolutie a mentalitatilor.
Tinerii simt pe umeri povara sperantelor care s-au pus in ei. Nerabdatori sau dornici de publicitate, unii si-au gasit simbolul: Ernesto Che Guevara. El Comandante! Un spirit rebel, incaltat in bocanci, neras, probabil si nespalat, cu arma in mana. Viva la Revolucion! Si mai departe? Daca dam la o parte ambalajul, unde e revolutia? In discoteca? La karaoke? Vocatia de lideri a tinerilor politicieni se masoara in cat de “normali” pot fi ei? Sau cat de asemanatori, ca gusturi si preocupari, colegilor de generatie? Sau cat de cool si trendy pot fi deputatii?
A fost nevoie de “batranul comunist” care sa le spuna cum i-a intors stomacul pe dos declaratia unei starlete in mare voga, mandra ca in viata ei n-a citit o carte. Opaa! De revolutia culturala nu vorbeste nimeni? Nu de cea brevetata de Mao, ci de cea profunda. Nu da bine la devoratorii de jocuri pe computer sau la fanii cluburilor de noapte? Nu e subiect de stire la televizor?
Sunt tare curios daca aceia care poarta cu mandrie tricouri cu Che Guevara s-au intrebat in gand, macar o data, ce-ar face El Comandante daca s-ar scobori in mijlocul lor, cu automatul incarcat.
Nu stiu ce m-a enervat mai mult. Ideea de revolutie fara revolutionari, sau “revolutionarii” fara revolutie? Ce rost mai are sa ne batem capul? Haideti cu totii la discoteca si sa strigam in cor “Viva la Involucion!”.
