O propunere venită aparent din neant, de a i se ridica premierului Boc o statuie, fie ea şi imaginară, a provocat vii reacţii din partea majorităţii comentatorilor. A fost despicat în patru unul dintre firele lipsă din freza prim-ministrului ales la întâmpla-re cu mănuşa de box, s-a spus că piticul atomic e criminal, că a sărăcit ţara, că a pus economia pe butuci, câte şi mai câte alte orori guvernamentale n-au fost evocate, doar-doar va fi extirpată năstruşnica idee din mintea opiniei publice, cât se află încă în stadiu de embrion, adică mai înainte de a înmuguri de-a binelea.
Cei care au participat la această nouă repriză de linşaj mediatic şi-au luat o mare ţeapă. Pentru că de această dată năstruşnica idee nu a fost lansată de vreo consilieră blondă, acestea fiind ocupate cu aranjarea în tabele comparative a cifrelor generate de exporturi, producţia industrială şi de serviciile turistice ecumenice.
Autorul este nimeni altul decât prinţul fermecat de la Palatul Dindeal, îl ştiţi, cel care o caută pe Albă ca Zăpada prin împărăţie. Acum, dacă e să respectăm ade-vărul din poveste, întâlnirea are loc abia la finalul poveştii, când preafrumoasa e adormită de otrava maşterei, iar după
ce o pupă macho man, pleacă amândoi şi trăiesc fericiţi ever after, fără să-i doară măcar la bască de piticii rămaşi fără menajeră.
Aşadar dl Lăzăroiu a comis-o din nou . Floarea pe care i-o întinde lui Emil Boc este însă una otrăvită. Sugerează consilierul prezidenţial că actualul premier şi-a cam văzut toţi sacii în căruţă, a se citi legile fundamentale ale statului modern, băsescian, aşa că s-ar putea retrage liniştit la partid, unde ar cam fi cazul ca tinerii căţeluşi să-şi mai potolească schelălăitu-rile şi să nu care cumva să nu pună umă-rul la realegerea lui Boc în fruntea buca-telor. Spune mai departe domnia sa că debarcarea actualului preşedinte din fruntea partidului ar fi un grav semn de desolidarizare faţă de ambiţioasele reforme promovate de ăsta micu’.
Acum, cine îl ia în seamă pe dl Lăzăroiu în calitate de analist imparţial şi fin cunoscător al fenomenului politic ar putea fi bănuit de naivitate, ca să folosim un termen soft. Domnul consilier nu comentează, ci transmite mesaje. În ce măsură i-au fost induse sau îi aparţin şi a reuşit să-l determine pe Zeus (asta e din altă poveste, dar se leagă!) să şi le însuşească, contează mai puţin. Mult mai interesant este faptul că aceste mesaje au devenit din ce în ce mai puţin aluzive, din ce în ce mai dese şi din ce în ce mai imperative. Şi, cu cât se măreşte ştrocul comunicării dinspre Cotroceni, cu atât pare că se măreşte şi gradul de imunitate al partidului.
Revenind la mesajul de la care am pornit, merită să notăm că a fost lansat în aceeaşi sesiune de comunicări „ştiinţifice“ în care dl Lăzăroiu a mai purjat către public un adevăr adânc: cică Mircea Geoană ar fi un candidat la preşedinţie mai redu-tabil decât Crin Antonescu. Aşa o fi ieşit din sondajul de săptămâna trecută care, din cauză de austeritate, s-a făcut pe un eşantion reprezentativ de grădinari de la Cotroceni. Poate aşa a apărut ideea cu statuia, că oamenii ăia sunt obişnuiţi cu ele, din parcul Palatului. Dar aveam pretenţii mai mari de la un ditamai sociologul, care putea să aplice nişte corecţii statistice la rezultat. Ce rost are să faci statuie unei statui? Căci Emil Boc asta este, o statuie vorbitoare. Mă rog, una mai mică, un bibelou.
