Scena politica romaneasca fierbe neincetat de aproape opt ani. De cand Traian Basescu a devenit presedinte gratie isteriei nationale cu fraudarea alegerilor si, printr-un exercitiu de negocieri subterante in premiera, a deturnat rezultatul alegerilor parlamentare, aducand la putere Alianta Dreptate si Adevar peticita cu solutia imorala PUR.
De-atunci atat de multe lucruri s-au intamplat, atatea aliante s-au facut si s-au desfacut, incat putini sunt cei care isi mai amintesc “pacatul originar”. Ruptura Aliantei D.A. in general si dintre Basescu si liberali in particular s-a produs in momentul in care Tariceanu a refuzat categoric ideea alegerilor anticipate la care presedintele tinea mortis. De ce? Din doua motive. Primul, acela de a scapa de “solutia imorala” si de a capitaliza electoral cotele nemaiintalnite de simpatie de care se bucura Puterea. Era lesne de anticipat ca anticipatele ar fi adus Aliantei D.A. un scor de peste 60%, ceea ce ar fi consolidat o majoritate beton in Parlament, care sa-i scuteasca de compromisurile inerente unei guvernari intr-o coalitie de 4 partide. Iar cel de-al doilea argument, poate chiar mai important decat primul, era refacerea raporturilor de forte in interiorul Aliantei D.A. La alegeri, listele fusesera intocmite pe baza raportului 1,3 la 1 in favoarea liberalilor, insa in noile conditii, dat fiind rolul decisiv al lui Basescu in preluarea puterii, democratii se considerau indreptatiti sa solicite o cota egala cu liberalii.
Lasand la o parte detaliile, retinem fondul acelei actiuni: preluarea integrala a puterii de catre cei aflati la guvernare. Asta si-a dorit Basescu, dar nu s-a putut. Din pacate, sau din fericire. Din pacate pentru el si din fericire pentru noi. Detinerea puterii absolute in cadrul unui regim democratic poate fi la fel de nociva ca si dictatura.
Revenind in zilele noastre, USL a incercat exact acelasi lucru. Preluarea integrala a puterii. Nu a reusit, iar esecul are doua cauze majore: motivatia si executia. Motivatia, asa cum a fost ea explicata, nu a fost de natura sa dea “loviturii de stat” o legitimitate greu de pus la indoiala. Basescu, din pozitia de presedinte izolat, nu avea parghii pentru a pune bete serioase in roata Guvernului, in chestiuni ce tin de economie si administratie. Avea insa parghii suficiente si, dupa cum s-a vazut si eficiente, in zona justitiei si a serviciilor secrete. Or, a-l acuza de control si/sau manipulare a justitiei, pe langa faptul ca este o acuzatie greu de probat, le da apa la moara tocmai celor care sustin ca obiectivul USL a fost acela de a-si subordona justitia pentru a-si salva puscariabilii. Iar cancelariile occidentale infuleca pe nemestecate astfel de picanterii, care le cauzeaza la ficatul democratiei si le ies pe loc urticarii, asa cum de altfel s-a si vazut.
Toate acestea ar fi trecut probabil in plan secundar daca executia ar fi fost impecabila. Dar nu a fost, desi incepuse bine, cu schimbarea Avocatului Poporului si a presedintilor celor doua Camere. Mai departe insa, asa cum sugereaza si una din legile lui Murphy, daca lucrurilor li se permite o dezvoltare libera, ele evolueaza de la mai rau spre catastrofal. A urmat asadar celebra lege de modificare a Legii referendumului, dar in care initiatorii au uitat sa consemneze derogarea de la cvorum, multumindu-se cu criteriul majoritatii relative pentru demitere. Cand au realizat ce gafa monumentala au comis, au venit repede cu o Ordonanta de Urgenta “reparatorie”, care insa a folosit exclusiv pe post de combustibil pentru armele celor care acuzau lovitura de stat.
Sub presiunea inaltilor oficiali europeni si americani, cei din USL au dat inapoi si au purces la organizarea unui referendum dupa reguli potrivnice, in plina perioada de concedii. Chiar si asa, raspunsul popular a fost cu mult peste asteptari si ar fi putut asigura succesul operatiunii de demitere a lui Basescu, cu o singura conditie: ca listele electorale sa fi fost actualizate, astfel incat cvorumul de validare sa fie mai usor de indeplinit. Nu s-a intamplat asta dintr-un motiv foarte simplu: niciun primar nu-si doreste sa declare mai putini cetateni, pentru ca mai putini cetateni inseamna mai putini consilieri locali, aparat birocratic mai mic, incasari mai mici din cotele defalcate de TVA, mai putine fonduri structurale etc.
Nu stim si probabil nu vom afla niciodata care au fost resorturile intime care i-au impins pe cei din USL in aceasta batalie, in conditiile in care daca pana la alegerile din toamna se multumeau sa dea mana cu delegatia FMI, sa dea inapoi banii la bugetari si pensionari si sa promita masuri de relansare a economiei, ar fi castigat o majoritate zdrobitoare in Parlament. Asa, n-au reusit decat sa se umple de ridicol si sa dea o neasteptata butelie de oxigen unui PDL care se afla in prag de moarte clinica.
Victoria otravita a lui Basescu atarna si mai greu de gatul USL-ului, mult mai greu decat o simpla batalie electorala pierduta, datorita rolului pe cat de activ pe atat de nociv jucat de Curtea Constitutionala care, prin amanarea fara niciun temei rezonabil a deciziei cu privire la validitatea referendumului, a consolidat ideea ca tara este aruncata in haos de ambitiile politicianiste ale cuplului Ponta – Antonescu. De doua luni romanii asista la o batalie tactica, pe proceduri, in care scopul scuza orice mijloace, iar lucrul care conteaza cel mai putin sunt ei, cetatenii. Ei conteaza doar la gramada, ca elemente statistice, in niste socoteli care sfideaza aritmetica si bunul-simt, pentru ca niste politicieni gaunosi si ipocriti sa para ca au legitimitate cand rostesc ditirambe de la inaltimea unor functii care e limpede pentru toata lumea ca le provoaca vertijuri.
Nimeni nu mai asteapta ca acesti oameni sa dea dovada de onoare si sa-si respecte cuvantul dat. Crin Antonescu, perfect congruent cu Traian Basescu, este deja un caz patologic. El este, probabil, marele perdant al acestei intamplari, iar cariera sa ar trebui sa se incheie aici. Nu pentru ca asa a promis, ci pentru ca si-a batut joc de sperantele a milioane de oameni, care si-au imaginat ca dincolo de raul intruchipat de Basescu si de camarila lui poate exista ceva bun. Nu, nu exista, sau nu exista in oferta USL, asa cum se infatiseaza ea acum.
Logic si onest ar fi ca amandoi sa plece. Nu se va intampla insa nimic pentru simplul motiv ca polarizarea extrema a societatii ii face pe oameni sa se lupte intre ei, de dragul politicienilor, in loc sa se uneasca pentru binele comun si sa le strige, la unison si la comun: “Iesi afara, javra ordinara!”.
