Adrian Năstase spune că dacă partidul din care face şi domnia sa parte nu reacţionează la arestarea lui Constantin Nicolescu înseamnă că este un partid de mămăligă. Nu e foarte clar cum ar trebui să reacţioneze, mai ales că amintirile cu Biroul Executiv al PDSR strâns unit în jurul infractorului Bivolaru, în faţa Parchetului General, nu s-au şters de tot din memoria colectivă.
Unii ar putea spune că mai bine mămăligă decât la canal săpăligă. Iar tânărul său discipol, ajuns acum în fruntea partidului, îşi cam dă cu dreapta peste stânga. Pe de o parte, “reacţionează dur”, înfierând justiţia care se face la comandă politică, iar pe de altă parte susţine nonşalant teza prezumţiei de vinovăţie, afirmând că dacă este acuzat de ceva trebuie lăsat să-şi dovedească nevinovăţia, când de fapt acuzatorii sunt cei care ar trebui să-i dovedească vinovăţia.
Acesta este fundalul sonor pe care a trebuit să-l suporte la sfârşitul săptămânii trecute premierul Boc, între o nouă rundă de negocieri cu FMI şi o şedinţă extraordinară de guvern convocată pentru a se repara, prin ordonanţă de urgenţă, haosul creat de Legea pensiilor, cea promovată prin asumarea răspunderii Guvernului. Emoţionat sau, mai bine zis, enervat de bâzâitul Opoziţiei, Boc ne-a gratulat cu o mostră de discurs peltic, în finalul unei tirade pompoase la adresa “alianţei socialiste PNL-PSD”: “Personal regret starea de sănătate şi incidentele ale domnului Nicolescu cu privire la sănătatea domniei sale şi îi doresc sănătate”.
Vă daţi seama că nu regretă, de fapt, nimic, poate doar faptul că n-au apucat să-l plimbe pe baronul de Argeş cu brăţări la mâini, ca să convingem Schengen-ul că la noi există toleranţă zero faţă de marea corupţie.
Şi apropo de telejustiţie. Cu excepţia talibanilor, de orice parte s-ar afla ei, lumea consideră, în general, că judecarea în stare de arest ar trebui să fie excepţia, şi nu regula. De aici probabil drama celor arestaţi sau încătuşaţi: e ruşinos să păţeşti aşa ceva, imaginea ta ca membru onest al colectivităţii este iremediabil pătată.
Poate că dacă am adopta şi noi modelul promovat de filmele americane, în care toată lumea a trecut prin arest pentru o noapte sau două cel puţin o dată în viaţă, sau dacă, de exemplu, mai mulţi lideri de opinie ar asorta la costum sau la taior şi o pereche de cătuşe, oamenii ar fi mai relaxaţi şi mai atenţi la problemele de fond pe care le are de dezbătut justiţia şi mai puţin la cele procedurale.
Revenind la Guvern şi la discuţiile pe care le are cu delegaţia FMI, nu putem să nu observăm că lucrurile au luat o turnură lirică. Jeffrey Franks îşi exprimă deficitele structurale în metafore care mai de care mai plastice, în timp ce un adversar de marcă al Fondului, fostul miliardar şi actual milionar Dinu Patriciu, scrie la ziar că nouă, românilor, ne place să ne plimbăm mândri cu porcul. “Culmea e însă că porcul FMI ne poartă el pe noi în lesă, şi nu invers.
Nouă ne place în această poziţie perversă, legaţi şi încălecaţi de porc”, zice cu obidă Patriciu, enervat probabil că perverşii de români preferă în continuare produsele variate şi mai ieftine de la supermarket în locul celor puţine şi scumpe din magazinele sale de cartier.
Acesta e contextul, aceasta e ţara. Iar ameninţarea lui Bogdan Hossu pare din ce în ce mai mult una serioasă. “În Grecia se poate mânca şi bătaie pe stradă, se pot face manifestaţii multiple! Sunt multe posibilităţi de acţiune! Până acum toată lumea a ţinut în frâu exprimarea violentă! Se pare însă că numai prin exprimări violente România poate să fie redresată ca atare!”, spune liderul Cartel Alfa, şi cel puţin în ce priveşte exprimarea publică are dreptate.
