M-am gândit mult ce l-o fi determinat pe Băsescu să se bage ca musca în… laptele calului şi să-l muşte pe Rege de beregată la televizor. Orice calcul politic e greşit. Mutarea nu i-a adus capital electoral, Casa Regală nefiind jucător activ pe scena politică dâmboviţeană ba, mai mult, s-a trezit cu palme peste bot inclusiv de la cei mai vajnici susţinători ai săi.
„Domnule preşedinte, până la monarhie!“, scrie un editorialist de la România Liberă, „Un cap în gura Regelui Mihai“ scrie Andreea Pora în 22, „Traian Băsescu şi-a atins limita de incompetenţă istorică. Scuze Regelui Mihai“, scrie Cristian Ghinea pe contributors.ro, iar europarlamentarul Cristian Preda îi administrează pe blogul personal o scurtă lecţie de istorie, aşa, un fel de shot, sub titlul „Ghiţă Ionescu despre Antonescu şi Rege“.
Ei bine, ieşirea lui Traian Băsescu nu are nimic raţional, înscriindu-se în aceeaşi categorie a declaraţiilor-care-nu-se-fac-niciodată cu celebra „Adrian Năstase îşi foloseşte fundul ca să facă sex“, debitată prin anul 2000, public, în timpul sau imediat după campania electorală pentru alegerile locale din Bucureşti.
Explicaţiile ar trebui căutate mai degrabă cu ajutorul unui psihiatru sau al unui psihanalist. Poate că din când în când i se umple haznaua interioară cu sentimente intense şi nu mai poate cu niciun chip să le stăvilească, astfel încât ele ies la suprafaţă, însoţite de mirosurile fetide ale „gestaţiei“. Nu ştiu şi nici nu vreau să-mi imaginez ce trăiri intime de sorginte marinărească au condus la şocanta înjurătură la adresa lui Adrian Năstase citată mai sus, dar în cazul etichetării Majestăţii Sale cu epitetele de trădător şi vândut ruşilor încep să cred că, de fapt, lui Băsescu i-a rămas prea strâmtă haina de preşedinte şi îşi doreşte cu ardoare să fie rege. Şi nu din acela din categoria „chiorul e rege în ţara orbilor“, ci rege adevărat.
Putem specula acum la nesfârşit pe seama alcătuirii suitei regale a lui Traian de Murfatlar Întâiul, există nenumărate variante pentru rolurile de paharnic, vistiernic, notar de curte, curtezane ş.a.m.d., dar unul singur are titularul adjudecat incontestabil: bufonul curţii, care va ocupa, prin cumul de funcţii, şi înaltele demnităţi de scrib oficial, cronicar şi istoric regal. Veţi fi de acord cu mine că nimeni nu are şanse pentru acest rol în faţa maestrului Ion Cristoiu, celebrul neonatolog al galinaceelor şi autor al zicerii cum că flegma prezidenţială de pe reverul Regelui Mihai este doar „un punct de vedere moral“.
Ion Cristoiu este nu numai un gazetar pe nedrept dat jos de pe soclu şi un scriitor prea puţin apreciat de contemporani, el se vrea şi un devorator de istorie. O devorează la Biblioteca Academiei, după care o regurgitează în paginile revistei Historia pe care a purtat-o prin conturile tuturor mogulilor de presă din România, care în schimbul susţinerii falimentarei publicaţii îşi asigurau liniştea în relaţia cu cel mai capricios angajat care poate exista pe suprafaţa Pământului.
Ei bine, ceea ce a provocat oricărui om de bun simţ o criză subită de vomă, iar lui Cristian Tudor Popescu sentimentul că este împroşcat cu rahat, lui Cristoiu i-a provocat mai mult ca sigur un orgasm, desigur intelectual. Derapajul băsescian s-a produs sub ochii lui şi ai altui mare „credibil“ al presei româneşti şi niciunul dintre ei nu a schiţat vreun gest. Şi-au pus doar mâinile în cap, dar nu de groază, ci de bucurie , la gândul publicităţii gratuite ce se va face producţiei lor cu succes mediocru la public.
Probabil că lui Ion Cristoiu i-ar conveni să fie Traian Băsescu rege. Şi mie mi-ar conveni, pentru că, după modelul brevetat în 1990 de ziarul Adevărul, în care apărea editorialul „Fir-ai al naibii majestate!“, aş putea să-i dedic şi eu lui King Băsescu un text omagial cu titlul „Hai sictir, majestate“.
