Am vizitat, săptămâna trecută, la Bruxelles, reprezentanţa Ţinutului Secuiesc sau „ambasada secuilor“ cum i se mai spune, printr-un abuz de limbaj. Am fost printre „separatişti“ chiar cu ocazia inaugurării numitei oficine. În fapt, este vorba de câteva cămăruţe, plus o sală de circa 30 de metri pătraţi, puse la dispoziţie cu prietenie în „Casa regiunilor Ungariei“, o altă instituţie „de anvergură“ care ocupă un etaj al unei clădiri modeste de birouri, undeva în centrul capitalei Europei.
Chiar să vrea secuii să uneltească împotriva ordinii statale şi constituţionale româneşti, acolo, la reprezentanţă, n-ar putea din motive prozaice de spaţiu. La inaugurare abia încăpuseră vreo 20 de persoane pe scaune, iar sosirea celui de-al doilea cameraman (desigur român) a creat serioase probleme de vizibilitate „publicului“.
Două bannere şi un pupitru completau decorul din care un domn ce părea cumsecade vorbea ceva în ungureşte. Atât? Da. De menţionat că la festivitate nu participa nici primarul Bruxelles-ului, nici cel de sector, nici vreun membru al familiei regale cu sângele albastru botezat, nici vreun oficial al Parlamentului European sau al Comisiei Europene. Şi-atunci se pune întrebarea de ce s-au inflamat atât de tare politicienii români, dacă acţiunea în sine nu avea nimic oficial?
Răspunzând la această întrebare, aflăm de fapt o durere mai mare a românilor: proasta reprezentare. Pentru că în Bruxelles proximitatea instituţiilor europene a atras ca un magnet tot felul de repre-zentanţi şi lobby-işti ai te miri căror organizaţii teritoriale, etnice, profesionale sau religioase. Credeţi că doar secuii au reprezentanţă acolo? Nicidecum!
Mai au şi slovacii din Ungaria, şi pescuitorii de balene din Oceanul Arctic, şi minerii din Finlanda, ba chiar şi crescătorii de albine din Bavaria. Toţi aceşti oameni îşi urmăresc interesele, mai generoase sau mai meschine, după profilul fiecărei organizaţii. Legal, transparent, mai mult sau mai puţin eficient. Sau, mă rog, foarte eficient, dacă au norocul să dea peste Adrian Severin.
Simpla existenţă a reprezentanţilor secuimii la Bruxelles nu le foloseşte la nimic. Se vor pierde imediat în zumzetul generalizat al birocraţilor, politicienilor şi lobby-iştilor. Iar oricât de activi ar fi militanţii lor, nu vor putea avea vizibilitatea, notorietatea şi influenţa deputaţilor ma-ghiari din Parlamentul European , în frunte cu vicepreşedintele acestui organism, Tokes Laszlo, care se tot chinuiesc cu autonomia asta de vreo două decenii, dintre care mai mult de jumătate le-au petrecut la guvernare în România. Şi-atunci de ce-au mai făcut chestia asta, cu ce folos? Uite-aşa, să-i „inerveze“ pe politicienii români.
