Un cor prelung de fluierături s-a auzit la finalul partidei inaugurale pentru Naţional Arena, cu adresă directă către rezultatul nesatisfăcător obţinut pe teren de echipa naţională a României, dar şi către starea de-a dreptul hilară a gazonului montat pe un stadion despre care, de vreo două luni, curg în neştire superlative în emisiuni TV şi în paginile ziarelor de sport.
Fluierăturile n-au încetat nici după trei zile de la meci, de data aceasta ţinta fiind Marcel Pavel, lăutarul care a siluit versurile imnului de stat. Toată lumea e indignată: cum, frate, să vină panarama asta de chelios şi să ne schimbe nouă versurile la imn, să-l lase pe-afară pe domnul împărat Traian tocmai unul care cântă la curtea regelui Gheară, sau la regele Stănescu, sau la regele Cioabă? Inevitabil, cele mai sonore voci aparţin politicienilor, indiferent de culoarea politică, doar sunt reprezentanţii aleşi ai poporului şi au în fişa postului apărarea naţiunii şi a simbolurilor ei, au jurat şi pe Biblie că aşa vor face neabătut. Şi dă-i, şi luptă!
În toată această hărmălaie am desluşit o voce destul de firavă şi cumva stingheră, cea a preşedintelui PSD, care a spus că dacă nu se apuca prefectul Capitalei să facă declaraţii publice şi să dea amenzi, nimeni n-ar fi observat modificarea versurilor şi n-ar mai fi ieşit niciun fel de scandal.
Spun că declaraţia lui Victor Ponta a fost cam firavă pentru că preşedintele PSD se antepronunţase în această speţă, declarând cu ceva vreme în urmă că strofa în care e pomenit numele de Traian ar trebui scoasă din imnul de stat. În plus , declaraţia sa nu este tocmai politically correct pentru un politician în general, cu atât mai puţin pentru un preşedinte de partid. Simbolurile naţionale sunt sfinte!
Numai că, din păcate, sau poate din fericire, declaraţia liderului Opoziţiei este cât se poate de adevărată. Nimeni n-ar fi observat măsluirea. Pentru simplul motiv că majoritatea românilor habar n-au care sunt versurile imnului. Şi, oricum, intonarea acestuia nu le provoacă furnicături pe şira spinării. Vorbim, desigur, la modul general. L-am văzut într-o poză pe Vasile Blaga înlăcrimat în momentul în care Marcel Pavel îl scotea cu forţa pe Traian din imn. Cine ştie, or fi fost lacrimi de bucurie .
Revenind la indignarea populară iscată de gestul lui Marcel Pavel, ea este una de faţadă şi ipocrită. Imnul naţional şi drapelul României au şi câte o zi marcată în calendar. Câţi români ştiu care sunt aceste zile? Câţi trecători se opresc să privească ceremoniile organizate de autorităţi cu aceste ocazii? Cât spaţiu alocă presa acestor ceremonii? Cam a zecea parte din cât au alocat „cazului Marcel Pavel“? Asta în cazul fericit…
Pe români nu-i înflăcărează nici drapelul, nici imnul.
În America, toate instituţiile importante sunt „naţionale“, naţiunea fiind cheia de boltă a construcţiei sociale. Acolo, de fiecare 4th of July, toţi americanii arborează drapelul. Nu-i obligă nimeni. Aşa simt ei. Sau un exemplu mai aproape de noi, în Turcia: încercaţi să rupeţi în public poza lui Ataturk. Riscaţi să ajungeţi la închisoare, asta dacă scăpaţi de furia mulţimii.
Pe români nu-i înflăcărează nici drapelul, nici imnul. Pe români îi polarizează doar dragostea sau ura pe care i-o poartă lui Traian Băsescu, problemele conjugale din familiile Columbeanu sau Truică şi fantoma vie a lui Ceauşescu. Nici măcar pericolul unguresc nu mai e ce-a fost, iar în faţa unei parade de opulenţă, prost-gust şi infracţionalitate cum e serbarea ţigănească de la Costeşti, care s-a lăfăit o zi întreagă pe ecrane, românii n-au stins televizoarele, ci au preferat să admire decapotabilele parcate în iarbă, printre focurile de tabără şi berbecii la proţap.
Poate că ar fi timpul să înlocuim de tot imnul. Şi în loc de Deşteaptă-te Traiane să cântăm Ridică-te Ştefane şi vezi-ţi fiii. Că vremea în ţară e grea…
