Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a fost sesizat cu privire la falsificarea unor inscrisuri oficiale transmise de Curtea Constitutionala catre Guvern. S-a ajuns aici in urma unei reclamatii depuse de un anonim reprezentant al “societatii civile” aflate in solda (sic!) USL-ului.
Dar e bine ca s-a intamplat asa, poate cu aceasta ocazie se muta focalizarea de pe galceava politica, intretinuta de declaratiile jumelate zilnice ale suspendatului si adinterimului, pe chestiunea cea mai arzatoare: haosul provocat de Curtea Constitutionala.
Un lucru trebuie precizat de la bun inceput. Am ajuns aici din cauza prostiei reprezentantilor USL, care n-au fost in stare nici macar sa dea o lovitura de stat ca lumea. S-au grabit sa modifice legea referendumului, cu destul de multa indreptatire dupa ce PDL-ul facuse acelasi lucru in sens invers, dar au uitat sa introduca exceptarea care ii scapa de cvorum. Ca sa dreaga busuiocul, chipurile, au facut cel mai nociv lucru cu putinta, au dat o ordonanta de urgenta ca sa repare greseala, care nu mai putea fi contestata la CCR decat de Avocatul Poporului, care ce sa vezi, tocmai fusese inlocuit cu un uslas credincios.
Dar ce sa vezi, nici macar mitocania asta legislativa n-au fost in stare s-o faca asa cum trebuie, pentru ca Ordonanta 41 a fost publicata in Monitorul Oficial pe 5 iulie, la o zi dupa declansarea procedurii de suspendare, deci tardiv pentru a fi aplicata.
Din acest punct, Curtea Constitutionala poarta intreaga responsabilitate pentru situatia in care ne aflam. In primul rand, in dispretul recomandarilor Comisiei de la Venetia si in ciuda propriei jurisprudente, a cerut cvorum de 50%+1 la referendum. USL-ul, presat de valurile europene, a inghitit galusca si a modificat legea in consecinta.
Apoi, cand partile s-au prezentat la judecata, cu caciulile in maini si buletinele de vot in saci pe de-o parte si contestatiile de cealalta parte, in loc sa faca un calcul simplu (18,3 milioane : 2 = 9,15 milioane), deci cvorum neindeplinit, deci referendum nevalidat, au inceput s-o dea de gard. Inteleg ca cei 9 judecatori, care nu sunt nici cei mai destoinici, ba unii nici macar nu sunt magistrati de profesie, si-ar dori sa fie, vorba adinterimului, za fazar end za mazar of dis, dar macar sa dea dovada de consecventa si, daca se poate, de profesionalism. Nu sa trimita comunicari diferite la guvern si la monitorul oficial, nu sa dea erate la motivarile deciziilor, care erate rastoarna complet decizia respectiva.
Trecand peste faptul ca problema listelor electorale nu este in niciun caz a Curtii Constitutionale, care nu avea decat sa ia de buna comunicarea facuta de ministerul de Interne inaintea referendumului, de ce mama naibii era nevoie de o luna si jumatate pentru ca guvernul sa le puna distinsilor judecatori la dispozitie aceste liste? Ca sa poata pleca Zegrean in vacanta? O intrebare, desigur, retorica.