Saptamana trecuta, presedintele s-a intors la popor. Nu in Piata Universitatii, unde promisese candva, de mult, ca se va afla din 3 in 3 luni, pentru ca locul era putin ocupat, ci la Cotroceni, din spatele unui pupitru care confera, nu-i asa?, o senzatie implacabila de apropiere fata de romani si de problemele lor.
„Astazi vreau sa ma adresez exclusiv romanilor din tara si romanilor de pretutindeni”, a zis Traian Basescu in debutul celui mai asteptat discurs al sau din acest mandat, uitand sa precizeze insa cui anume NU se adreseaza. Din frazele ce au urmat, s-ar putea intelege ca presedintele se adresa acelei parti din electorat care si-a pierdut increderea in el, care nu se mai simte reprezentata de intaiul barbat in stat. Un gest frumos, doar presedintele ar trebui sa fie al tuturor romanilor, iar oile ratacite trebuie aduse grabnic inapoi in turma.
Indiferent cui s-a adresat presedintele, concluzia pe care a rostit-o apasat ne arata clar cine ar putea sa rezoneze cu discurul domniei sale. Cand spui, incercand sa lasi impresia ca ai proprietatea termenilor, ca “stim unde suntem, stim ce avem de facut”, trebuie sa fii cel putin naiv sa speri ca oamenii care iti cer demisia in pietele publice din toata tara se vor opri brusc si vor pleca usurati pe la casele lor. Mai important insa decat destinatarul este mesajul propriu-zis.
Unde suntem asadar? Ne spune cea mai autorizata voce din stat: “Suntem acolo unde trebuie, pentru ca, in primul rand datorita eforturilor populatiei, Romania a iesit din recesiune”. Dupa prabusirea puterii de cumparare si a increderii consumatorilor prin diminuarea salariilor si majorarea TVA suntem acolo unde trebuie. Mai pe romaneste, operatia a reusit, pacientul este mort!
Spre norocul nostru insa presedintele stie, personal, ce trebuie facut. In primul rand, trebuie revizuita Constitutia si sistemul electoral, pentru ca, nu-i asa, poporul nu poate dormi de grija ei in general si a reducerii numarului de parlamentari in particular, masura care va genera importante economii la buget, de natura sa permita cresterea pensiilor si a salariilor.
Lasand totusi la o parte conservele din cambuza comandantului Basescu, retinem cea de-a doua idee de forta enuntata la capitolul solutii: “Nu exista lucru mai important astazi, cand prefiguram o criza pe termen mediu si lung, decat crearea de locuri de munca”. Dar nu oricum, pentru ca, ghinion!, “in momentul de fata nu se mai poate miza pe investitiile straine pentru crearea locurilor de munca, cel putin in Europa investitiile straine au scazut foarte mult.
De aceea orientarea corecta a resurselor de investitii pe care le are anul acesta bugetul de stat este esentiala pentru mentinerea locurilor de munca si cresterea numarului acestora”.
Vasazica, arhanghelul dreptei ne spune raspicat ca singura noastra solutie e ca statul sa intervina tot mai adanc in economie, sa demareze cat mai multe lucrari de investitii, orientate clientelar catre aceiasi eterni abonati la fondurile publice, investitii care, cel mai probabil, vor fi sistate sau puse in stand-by la fiecare schimbare de guvern sau chiar de ministru si care in mod cert prezinta cel mai mic factor de multiplicare in economie.
In plus, presupunand ca nivelul investitiilor straine scade, asa pentru ca au saracit strainii, nu pentru ca noi nu suntem in stare sa le oferim conditii atractive, ar fi existat si varianta investitiilor autohtone. Sau, altfel spus, crearea de locuri de munca sa fie lasata pe seama capitalistilor romani. Pentru asta insa ar fi nevoie de un plan coerent de stimulare a economiei, de care, ce sa vezi?, ar beneficia toti antreprenorii, nu doar clientela cotizanta la campaniile electorale. Deci nu se poate!
In finalul discursului, presedintele s-a intors din nou la popor, in sensul ca l-a folosit din nou pe post de subiect in propozitie. “Poporul si-a facut datoria cu privire la trecerea prin criza, a fost supus unor masuri de austeritate severe. Este, de data aceasta, randul politicienilor sa asigure stabilitatea tarii si continuarea proceselor de reforma. Fara stabilitate va asigur ca nu avem nicio sansa”, a spus Basescu, spulberand orice speranta ca ia in calcul demisia sau macar o schimbare de guvern. Vorba cantecului, Comandante ai fentat tara!
Ultima ora:
Insufletit de mesajul vibrant al presedintelui, premierul Emil Boc, zis si Sfarleaza, a luat cu asalt nametii, fiind semnalat, gratie tehnicii de ultima ora, in cel putin 20 de puncte nevralgice, simultan.Astfel, in timp ce pe Romania TV dadea la lopata ca sa deszapezeasca tancurile armatei, pe Realitatea TV impartea ceai cald celor 300 de cetateni care isi abandonasera masinile pe camp si se adaposteau intr-o scoala comunala, iar pe B1 TV le oferea soferilor de TIR pachetul de asteptare in viscol nr. 3 standard, alcatuit din doua reviste de integrame, o sticla de apa plata si un calendar cu Elena Udrea fotografiata in Gradina Carpatilor. Ca doar de-aia e prim-ministru, sa dea de lucru la televiziuni…