Inca de pe vremea cand era in opozitie, pe la inceputul acestui mileniu, Partidul Democrat se confrunta cu o criza ideologica. Iesit cam sifonat dintr-o guvernare-mozaic, in care social-democratia nu fusese la mare pret nici macar pentru ministrii sai, PD l-a debarcat pe Petre Roman, poate singurul cu orientare clara de stanga, si s-a trezit in fata unei dileme doctrinare.
Pe de o parte, ascensiunea puternica a PDSR-ului devenit PSD – care a culminat cu acceptarea in Internationala Socialista, in ciuda opozitiei fatise a lui Basescu&Co – lasa din ce in ce mai putin spatiu de manevra in aceasta zona a esichierului politic, mai ales ca unificarea social-democrata a devenit practic imposibila dupa ce noul presedinte al partidului a uitat brusc ce le promisese camarazilor sai de arme, de care s-a si debarasat de altfel dupa ce si-a vazut sacii si Bocii in caruta.
Apoi, pactul de neagresiune semnat de Valeriu Stoica si Adrian Nastase lasa PD-ul in pozitia de unica si foarte firava intruchipare a opozitiei democratice. Singura strategie viabila in aceasta situatie a fost o contestare violenta a guvernarii, bazata exclusiv pe prestatia lui Traian Basescu, singura voce din partid.
Disputa acestuia cu liderul PSD a capatat pe alocuri accente isterice si foarte personale, ceea ce, desigur, nu a fost pe placul „obrazelor subtiri” ale socialistilor europeni, printre care, trebuie spus, Nastase se misca precum pestele in apa, in timp ce oponentul lui statea pe coverta, multumindu-se sa pescuiasca in ape tulburi.
Tinut la distanta de membrii Internationalei Socialiste si disperat ca procentul din sondaje nu crestea nici pe departe asa cum promisese la momentul alegerii sale in functia de presedinte al PD, Basescu i-a convins pe liberali ca o alianta avand drept unic scop debarcarea PSD de la putere este singura solutie viabila pentru alegerile ce urmau in 2004.
Pe un program minimal, care sa tina cat mai departe de ochii lumii avizate clivajul ideologic dintre cele doua formatiuni componente, Alianta a crescut, timp de doi ani, pe baza unui puternic mesaj anticoruptie, alimentat din plin cu „gloante” de catre guvernanti.
Pentru a castiga alegerile era insa nevoie de mai mult decat razboiul personal Basescu-Nastase sau anatemizarea baronilor din PSD. Asa ca Partidul Democrat a trebuit sa faca prima concesie importanta : cota unica, o masura liberala, aprig contestata de orice social-democrat autentic. A urmat rocada Stolojan-Basescu, absolut necesara, ceea ce a dus, inevitabil, la desemnarea unui premier liberal. Nu trebuie sa mire pe nimeni faptul ca, in aceste conditii, Partidul Socialistilor Europeni ii tine inca la usa pe democrati, pana se vor limpezi doctrinar.
Virajul doctrinar spre dreapta ar fi un pas firesc pentru PD din mai multe motive. Mirajul exercitat de popularii europeni este suficient de mare, iar Partidul Democrat s-ar situa in pole-position intre numerosii pretendenti din Romania. Apoi, mesajul politic promovat in ultimii ani, fie de partid, fie de membri ai sai pe cont propriu, se incadreaza mult mai bine in aceasta doctrina. In fine, coabitarea cu PNL la guvernare ar fi mai usoara, iar problema unificarii ar depasi stadiul de utopie.
Daca la nivel de lideri nu sunt mari probleme de constiinta, ramane de vazut cum vor digera militantii din teritoriu aceasta propunere ce le va fi facuta, culmea ironiei!, chiar de cel care a fost, timp de patru ani, reprezentantul PD la Internationala Socialista. Asta, desigur, in cazul in care Sorin Frunzaverde nu va ceda presiunilor de a-i lasa castigatorului desemnat deja de Basescu, Adriean Videanu, rolul de a promova motiunea populara.
Pe langa multiplele avantaje, „popularizarea” Partidului Democrat are si un mare neajuns. PSD ramane singur pe zona social-democrata, cel putin pana se va hotari Ion Iliescu daca infiinteaza sau nu alt partid. Ceea ce poate produce PD-ului o „sangerare usoara” de cadre si recunoasterea infrangerii formale in batalia social-democrata. Dar nu vor fi nici un fel de alte urmari in plan politic, cu exceptia frustrarii pe care o va avea Traian Basescu fiindca n-a reusit sa-l bata pe Nastase pe toate planurile.
