După o săptămână de dezvăluiri în cascadă, forţaţi de presiunea opiniei publice, liderii politici au avut primele luări de poziţie în cazul Ridzi. După cum era de aşteptat, opoziţia a cerut demisia ministrului tineretului şi sportului, a sesizat Parchetul şi DNA, a forţat înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă.
Colegii de partid ai dnei Ridzi, cunoscuţi odinioară ca vajnici acuzatori ai celor care risipesc banul public în favoarea grupurilor de interese ilegitime, au ales să facă zid împotriva „mârşavelor atacuri din presă”. Iată câteva mostre:
„Personal, din câte ştiu, cred că s-a respectat legea şi asta este cel mai important , iar din discuţiile cu colegii, am decis să o susţinem pe Monica Ridzi şi în acelaşi timp aşteptăm ca toate aceste discuţii să se încheie odată cu rezultatele anchetei comisiei parlamentare.” (Elena Udrea)
„Eu am convingerea că Monica este absolut nevinovată. Justiţia să-şi facă datoria.” (Vasile Blaga)
„Din punct de vedere politic, acţiunea pe care a făcut-o ea a fost de mare amploare , restul, că e trei lei, că e şapte lei, nu ştiu.” (Mircea Toader)
„Aşteptăm derularea oricăror investigaţii cerute, nu avem de ascuns nimic. Din datele pe care ni le-a prezentat, nu rezultă vreo culpă legală din partea doamnei Monica Ridzi.” (Emil Boc)
„Până la a dovedi că a încălcat legea, Monica Ridzi este ministrul nostru, merge înainte, îşi face programul de guvernare şi noi trebuie să o susţinem.” (Cezar Preda)
Un caz interesant îl reprezintă societatea civilă – aripa PD-L. Proaspăt înrolaţi în partid şi aleşi (euro)parlamentari, activiştii civici şi anticorupţie de mai an, i-am numit pe Monica Macovei, Traian Ungureanu, Cristian Preda şi Sever Voinescu, au intrat brusc în silenzio stampa, realizând probabil ridicolul situaţiei în care s-ar fi pus dacă ar fi luat exemplu de la colegii de partid.
Strategia PD-L e simplă: în faţa unui dezastru de imagine, au găsit cu lupa un mic punct de sprijin şi încearcă, repetând papagaliceşte, asemeni lui Boc, refrenul cu legalitatea acţiunilor Monicăi Ridzi.
Din păcate, opinia publică nu este indignată de faptul că doamna ministru a încredinţat peste 600.000 de euro fără licitaţie, ceea ce avea dreptul conform legii, ci de oportunitatea acestor cheltuieli în vremuri de criză. Faptul că ARMAP a dat verdictul „nevinovat” priveşte strict procedura de atribuire a contractelor. Despre modul cum au fost cheltuiţi banii se vor pronunţa însă alte instituţii, iar aici lucrurile sunt de-a dreptul strigătoare la cer.
Prin urmare, câtă vreme liderii PD-L nu o condamnă din punct de vedere politic pe colega lor înseamnă că-şi asumă acţiunile ei şi dintr-o dată nu mai avem uscături într-o pădure falnică, ci pădurea este bolnavă pe de-a-ntregul. Iar boala nu este numai cea a risipirii banului public, ci mult mai gravă: obedienţa fără limite faţă de familia prezidenţială.
O astfel de frenezie din partea mass-media am mai văzut doar în 2005, când Adrian Năstase era pus la zid în cazul „Mătuşa Tamara”. De aici şi comparaţiile, spontane sau forţate, între cele două cazuri.
Există însă două deosebiri fundamentale. Prima e aceea că în 2009 cazul Ridzi a pornit de la o investigaţie jurnalistică impecabilă. Cu patru ani în urmă, sutele de articole despre Adrian Năstase aveau ca sursă de inspiraţie informaţii şi documente scăpate pe surse de procurorii de la DNA. Iar a doua este că dacă Adrian Năstase cade în plasa justiţiei, toţi cei care azi sunt acuzaţi că fac zid în jurul lui vor cădea împreună cu el. Spre deosebire de Monica Ridzi, care ar cădea singură sau cel mult cu încă cineva. Din păcate, această victimă poartă un nume interzis pentru justiţia din România: EBA.
