Ambiţionată, capacitată, sau pur şi simplu enervată de „negativismul, pesimismul deloc rezonabil sau dezinformarea practicată din motive interesate de către unii politicieni şi reprezentanţi ai presei“, dna Andreea Paul Vass, consilier personal pe probleme economice al prim-ministrului, a inventariat, la început de an, veştile bune despre şi dinspre economia privată, pe care ni le-a adus anul 2010 .
Un demers salutar, mai ales că nu ne strică un strop de optimism în oceanul ăsta de tristeţe în care navigăm (scuzaţi vorba proastă) de când cu criza-cea-fără-de-sfârşit. Am purces aşadar la lectură înarmaţi cu speranţele din titlu, numai că, ce să vezi?, compunerea dnei Vass are mici carenţe. Din păcate, prin părţile esenţiale.
Primul loc în topul 20 întocmit de optimista de serviciu a Guvernului a fost adjudecat, aşa cum era de aşteptat, de creşterea exporturilor care, alături de producţia industrială, ar fi susţinut economia anul trecut. Din păcate însă, creşterea spectaculoasă, cu aproape 27%, a exporturilor, nu a fost suficientă pentru ieşirea din recesiune.
De unde rezultă că nu numai procentele relative sunt importante, ci şi valorile absolute. Pentru că iată, dna Vass mai scoate din context o medalie de bronz pentru România, care s-ar fi clasat pe locul al treilea mondial în topul creşterii producţiei auto. Să fim bine înţeleşi: astfel de cifre pot să nu aibă nicio valoare. Dacă în 2009 am fi avut exporturi de 1 euro şi am fi produs 1 automobil, iar în 2010 am fi exportat de 2 euro şi am fi fabricat 2 maşini, s-ar fi spus că exporturile şi producţia auto au crescut cu 100%, ceea ce ne-ar fi asigurat locul 1 în orice top mondial.
Mult mai interesantă este „vestea bună“ că Guvernul a acordat companiei Ford un ajutor de stat de 17 milioane de euro, care se adaugă celui de 68 de milioane de euro acordat în perioada 2009-2010 companiei Renault. Numai că în acest caz trebuie schimbat titlul, căci e vorba de veşti bune pentru o anumită parte a economiei private, dinspre Guvern!
Un alt motiv de bucurie pentru dna Vass este stabilitatea sectorului bancar, manifestată atât prin stabilitatea cursului leu-euro (stabilitate denunţată de unii comentatori ca fiind principala frână la reluarea creşterii economice), cât şi prin creşterea înclinaţiei spre economisire a populaţiei. Dar, ni se atrage atenţia să privim acest fenomen strict ca pe o sursă de alimentare a investiţiilor, şi nu prin prisma reducerii consumului. Cu alte cuvinte, ar trebui să vedem doar un efect ipotetic, ignorând cauza care numai optimism nu e de natură să inducă.
Din ciclul „Armăsarul Anofel“, aflăm în continuare despre noi realizări în domeniul construcţiei de autostrăzi şi despre numeroase angajări făcute în industria IT locală. Astfel, prin inaugurarea centurii ocolitoare a Sibiului şi a tronsonului şchiop de un pod şi două bretele din nordul centurii bucureştene s-au realizat aproximativ 40 de km din totalul de 116 km de autostradă şi centuri ocolitoare în regim de autostradă daţi în folosinţă de guvernul Boc.
V-aţi prins de şmecherie, da? Ca să nu mai cotcodăcească Mircea Badea, au inclus şi centurile la rubrica autostrăzi. În ritmul ăsta, până la următoarele alegeri e posibil să dublăm numărul total de kilometri, fără însă a reuşi să legăm între ele, pe patru benzi, alte două oraşe din România. Cât despre angajările din IT, dna Vass a identificat 600 + 600 = 1.200 de angajări, deocamdată doar anunţate. Încă vreo două la primărie, zece la prefectură şi tot aşa…
Alte două sectoare ale economiei care i-au furnizat dnei Vass motive de optimism au fost cel sanitar privat şi cel al fuziunilor şi achiziţiilor. Numai că, dacă dăm la o parte „zgura“ de cifre statistice, rămâne la fiecare câte un singur element de luat în considerare, şi care, surpriză!, este acelaşi pentru ambele sectoare: preluarea de către fondul american de investiţii Advent International a 80% din acţiunile Centrului Medical Unirea!
Din păcate, spaţiul nu ne permite să trecem în revistă toate veştile bune aflate de dna Andreea Vass. Dar nu putem să nu observăm cum domnia sa contrabalansează scăderile abrupte de piaţa publicităţii cu apariţia unor publicaţii şi televiziuni-fantomă, ceea ce o determină să caracterizeze piaţa media ca fiind una „dinamică“. La fel de dinamică precum piaţa luxului, unde Gucci şi Burberry au anunţat deschiderea de magazine monobrand la Bucureşti. De fapt, probabil că de-aici vin sentimentele de bucurie şi încredere ale doamnei consilier. Ne-am dori să ne molipsim şi noi, dar se pare că „virusul“ ăsta se tratează cu realitate.