La inceputul anilor “90, liberalii alungau lupii cu sageata imbatosata. Numai ca simbolul li s-a frant o data cu victoria neverosimila a neocomunistilor.
Au urmat sase ani de iobagie politica, pana cand, in 1996, romanii au votat pentru prima oara schimbarea. Si a venit randul armatei celor 15.000 de specialisti sa ocupe tara.
Coafezele taraniste au preluat Ministerul Infrumusetarii Publice, buticarii liberali s-au instalat la Comert si Finante , udemeristii au inceput sa scoata limba la romani, iar Basescu a revenit din autoexil direct in fruntea Ministerului Vapoarelor.
Ostenii lui nea Nelu s-au retras strategic, nu in munti si vai, ci in posturi-cheie, cu vizibilitate cat mai mica, unde s-au declarat indispensabili. Iar cuceritorii au pus botul si i-au lasat, sperand ca nu vor musca mana care-i hranea. Naivi!
Lucrurile au mers din prost in mai prost. Armata “specialistilor” s-a divizat in regimente, batalioane, plutoane, care au inceput sa se lupte unele cu altele.
“Generalii” din Marele Stat Major Degeaba nu mai pridideau cu luptele la varf si cu schimbatul comandantului, iar presedintele se declara la televiziune, in direct si la o ora de maxima audienta, rapus de serviciile uneltitoare. Estimp, cuiburile pedeseriste prindeau viata si asteptau doar semnalul pentru a iesi din transee.
Iar semnalul a fost dat in toamna lui 2000, cand romanii au ales schimbarea schimbarii. Specialistii au fost alungati cu huo, iar locul le-a fost luat de cadre de nadejde, cu dosare corespunzatoare, atent verificate de Pasa Cozmanca.
Pesedistii au invatat din greselile predecesorilor si, dupa ce au ocupat tara temeinic , incat atunci cand deschideai o conserva ti-era frica sa nu dai peste un nastase mic in ea, au demarat procesul de eternizare in scaune.
Timp de patru ani, nimic n-a miscat in tara fara voia pesedeului, asa ca n-a mirat pe nimeni faptul ca in campania electorala din 2004 armada bine hranita de functionari – fie ei inalti, marunti sau publici – s-a angajat intr-o lupta pe viata si pe moarte pentru pastrarea ciolanului. Au luptat insa cu aroganta, asa ca au pierdut. Si din nou am avut alternanta la putere. Si din nou “specialistii” din “96 au pornit la ofensiva.
Acestea sunt faptele. In numele democratiei – care, iata, functioneaza impecabil din moment ce regimurile se schimba precum curentul alternativ -, mandatele se scurteaza, practic, cu un an.
Primele sase luni sunt necesare pentru preluarea puterii, iar ultimele sase pentru incercarea disperata de a o pastra. Putem trai cu aceasta stare de fapt.
Dincolo de limita suportabilului sunt insa acuzatiile reciproce pe care puterea si opozitia si le arunca ciclic pe tema modului “nedemocratic” in care ocupa functiile de raspundere din toata tara.
Pentru ca este penibil si imoral sa-i acuzi pe “ceilalti” de lucruri pe care le-ai facut si tu atunci cand ai avut painea si cutitul. Dar la noi asta se cheama “opozitie constructiva”.
