Uniunea Social Liberală şi-a lansat, la sfârşitul săptămânii trecute, programul economic, sub deviza „Creştere, dezvoltare, locuri de muncă“. Documentul cuprinde, în fapt, un set de principii de bază, gândite ca tratamente aplicate celor mai importante boli ale unei economii adusă de puterea portocalie pe patul de spital, la reanimare, precum şi o serie de măsuri punctuale, care însă sunt supuse dezbaterii publice. Obiectivul asumat de USL: crearea unui milion de locuri de muncă, în patru ani. Cum se poate face asta? „Mai multă economie, mai puţină birocraţie“, se arată în documentul citat.
Nu voi insista asupra celor mai importante măsuri avute în vedere de cele trei partide din Opoziţie, sunt şi vor mai fi suficiente analize amănunţite. Mă opresc însă la o propunere, pe cât de spectaculoasă, pe atât de periculoasă: „desfiinţarea celor 6.000 de posturi numite politic în 2009 -2010 şi numirea în funcţii de specialitate a oamenilor cu experienţă în sistem“.
Sună bine, chiar foarte bine, numai că, trecând peste credibilitatea unei asemenea promisiuni, în condiţiile în care absolut toate guvernele din ultimii 20 de ani au excelat prin numirea clientelei politice în posturile din administraţie, implementa-rea ei ar putea crea nemulţumiri chiar în rândul celor trei partide.
Liderii vorbesc la televizor, îşi iau angajamente, dar greul campaniei este dus de activiştii locali, pentru care posturile din administraţie şi din întreprinderile deconcentrate reprezentau borcanul cu miere oferit ca premiu celor care câştigă alegerile. Or, din moment ce această răsplată dispare, şi nici dinspre drenarea banilor publici nu vin veşti îmbucurătoare – „vom reduce cu 50% risipa cheltuielilor din sistemul public“ -, e posibil ca activul de partid să se demobilizeze. Şi atunci intrăm într-un cerc vicios: ca să putem pune punct acestor practici nesănătoase din aparatul de stat, USL are nevoie să ajungă la guvernare, dar ca să se întâmple asta e nevoie de resurse.
Poate că această idee, eminamente politică, nu se găseşte printre cele mai importante măsuri ale programului Opoziţiei. Dar întregul program, alcătuit de oameni cu pregătire economică, folosind ca input date credibile din surse credibile – BNR, Consiliul Fiscal, Eurostat -, va trebui să fie asumat politic şi „ambalat“ în aşa fel încât să mulţumească şi electoratul, dar şi militanţii celor trei partide.
Prin urmare, oricât de sănătos ar fi acest program economic, el nu reprezintă decât un prim pas. Până la punerea lui în practică mai sunt de făcut numeroşi alţi paşi, unii chiar pe poteci lăturalnice.
