În toată nebunia asta cu bacalaureatul de coşmar, cel mai revoltător lucru, poate chiar mai revoltător decât rezultatul în sine, mi se pare politizarea excesivă a subiectului. Zilele trecute am avut ocazia să văd, în cadrul unei şezători TV parcă anume croită pentru astfel de abordări, un ilustru personaj, nu-i dau numele pentru că mi-e mie jenă de jena lui, profesor universitar şi intelectual veritabil, care, în cadrul unei ditirambe zgomotoase prin care sancţiona fracturile logice ale lui Funeriu, a lansat următoarea idee: Bacalaureatul din acest an este pus sub un maaaare semn de întrebare, subliniem (şi eu şi el) maaaaare, din cauza camerelor de luat vederi, care au fost amplasate, după un algoritm necunoscut, doar în anumite şcoli, ceea ce a produs o maaaaare discriminare!!!
Carevasăzică, loazele filmate au fost discriminate faţă de cele nefilmate, pe motiv că cele din urmă ar fi putut să copieze sau măcar să primească un mic imbold de la profesorii supraveghetori. E ca şi cum ai spune că există discriminare în rândul participanţilor la trafic pe motiv că miliţienii sunt prezenţi doar în unele intersecţii, în timp ce în celelalte mitocanii pot trece pe roşu nestingheriţi.
Acelaşi motiv penibil, sau mai bine zis nesimţit, l-am auzit şi din gura unui vajnic lider sindical, care invoca plin de mânie proletară, aşa cum îi şade bine unui lider , nu ştiu ce articol din legea învăţământului care prevede că „actul didactic“ nu poate fi filmat decât cu acordul cadrului didactic care „performează“.
O mostră clară de politicianism – da, sindicaliştii sunt la fel de politicieni ca şi reprezentanţii partidelor -, de invocare a legii în litera ei şi cu distorsionarea gravă şi premeditată a spiritului acesteia. Pentru că nu-şi imaginează cineva că acel articol de lege a fost introdus pentru a preveni supravegherea video a examenelor, ci este evident că scopul a fost acela de a proteja metoda de predare a fiecărui profesor, lăsând la latitudinea acestora dacă vor sau nu să-şi facă publice cursurile.
Dar liderul nostru de sindicat avea două obiective clare: cel comun cu politicianul invocat mai sus, de a capitaliza emoţiile negative ale acestui subiect către oponenţii politici, şi un al doilea, particular, acela de a devia discuţia de la calitatea învăţământului din România, aflată la cote de avarie, inclusiv din cauza membrilor de sindicat pe care îi reprezintă.
Fenomenul descris mai sus are şi alte efecte perverse în afara eludării unei discuţii serioase pe marginea sistemului educaţional. Un astfel de discurs al celor din opoziţie, lipsit de argumente solide şi bazat strict pe manipularea emoţiilor, nu face altceva decât să radicalizeze şi mai mult nucleul dur al adversarilor politici şi să limiteze migraţia celor care începeau să-şi schimbe opţiunile electorale. Mai mult decât atât, şarjele de artilerie grea lansate pe un subiect unde este evident că vina nu aparţine numai actualilor guvernanţi pun în umbră subiecte mult mai legitime de atac, permiţându-le celor de la putere să evite explicaţiile incomode prin replici politicianiste standard .
De ce-ar mai avea reţineri „Ceata lui Nuţigoi“ să dreneze banul public, câtă vreme discuţiile se poartă la fel indiferent de subiect şi de context? Dovada cea mai clară a tupeului guvernamental am avut-o săptămâna trecută, când cea mai capabilă ministră a lui Boc a reuşit să ciordească – acesta e termenul cel mai potrivit! -, dintr-o trăsătură de condei, un campion mondial şi două milioane de euro din bani publici. Şi pentru ca adversarii să ajungă la podea încă din prima repriză, a mai pus şi emblema Uniunii Europene pe traista cu bani ciordiţi. Dacă tot i-am fraierit, măcar să le facem puţină reclamă. E drept, audienţa n-a corespuns cantitativ cu angajamentele, dar am recuperat la calitate. Căci nu-i de colea să boxezi sub privirile regale ale preşedintelui-jucător.
