Ca la orice treabă mare din România, detaliile financiare ale concertului susţinut de Madonna la Bucureşti sunt secrete. Organizatorii sunt mult prea ocupaţi să dea explicaţii pe bază de praf decât să ofere publicului reţeta financiară a unui mega-eveniment. Până la urmă, înainte de a fi o operaţiune comercială, este o performanţă. Şi e destul de puţin probabil ca o companie concurentă să fure reţeta şi s-o aducă din nou pe Madonna la Bucureşti anul viitor .
În lipsa informaţiilor autorizate, presa face ce ştie mai bine, respectiv speculează. S-au avansat aşadar diverse variante privind onorariul divei, începând de la 1 milion de euro şi până la 5 milioane. Au fost număraţi spectatorii – desigur, fiecare sursă a indicat altă cifră! -, s-au înmulţit cu preţul mediu al unui bilet şi s-au obţinut sume de ordinul milioanelor de euro. Despre contribuţia sponsorului principal, Vodafone, n-am auzit şi probabil nu vom auzi nimic, şi e de înţeles, pentru că e oarecum neplăcut ca, după ce ai investit o sumă considerabilă, imaginea companiei să fie asociată cu chestiuni prozaice de genul toaletelor ecologice. Aşadar, dacă organizatorii nu vor să ne spună ce, cum şi cât, nu-i bai, reţinem doar că e vorba de o afacere care se scrie cu 7 cifre.
În afara concertului propriu-zis, o întreagă industrie dezvoltată pe orizontală a fost implicată în marele eveniment. Începând de la televiziuni, care au absorbit bugete deloc neglijabile, mai ales în vremuri de criză, şi terminând cu „discriminaţii” care vând păsărici piuitoare şi cordeluţe luminiscente, prezenţi la orice manifestare care adună măcar câteva mii de spectatori. Ei bine, treaba „românească” s-a văzut de la o poştă. Că n-avem un stadion decent unde să poată fi organizate concerte de asemenea anvergură, e de înţeles. Dar chiar în condiţiile date, lucrurile puteau fi aranjate mult mai bine, astfel încât nemulţumirile spectatorilor să scadă direct proporţional cu creşterea profiturilor celor implicaţi. Iată un exemplu banal: cozile la bere/hot dog/îngheţată. Dacă ar fi existat trasee clar delimitate cu balustrade, oamenii ar fi putut să respire, cozile ar fi mers mai repede, iar cantităţile vândute ar fi putut fi chiar şi duble. Dar asta presupunea să se fi gândit cineva la aceste lucruri ca la nişte provocări serioase şi nu ca la nişte puncte de bifat pe o listă.
Profesionalismul Madonnei a fost, de altfel, singura ei calitate necontestată de nimeni. În rest, o artistă foarte „profi” a susţinut un concert foarte „cool”, la care a venit foarte multă lume, pentru că, nu-i aşa?, nu se cade să lipseşti la un asemenea eveniment la care singurele momente în care s-au simţit vibrând emoţii în marea masă de spectatori au fost omagiul adus lui Michael Jackson şi speech-ul politic al artistei, pentru care a primit cuvenitele huiduieli. Aşa că de ce să fi bisat Madonna la Bucureşti?
