In urma cu cativa ani aflam cu totul intamplator de la un coleg despre “ultima fita” in medicina, respectiv recoltarea de celule stem la nastere, din cordonul ombilical. Din ce-mi povestea proaspatul tatic, afacerea mirosea a inselatorie si parea ca e construita pe monetizarea cinica a unor sentimente. Daca peste ani se va dovedi ca celulele stem ar fi putut salva viata copilului tau, cum ai putea sa traiesti cu gandul ca ai avut sansa sa faci ceva, dar n-ai facut? Chiar daca stiai ca sansele sa fie nevoie de ele si, mai mult, sa se dovedeasca utile, pareau infime?
Saptamana Financiara a publicat atunci o ampla analiza, care incerca sa raspunda la intrebarea “celulele stem – miracol al medicinii sau sarlatanie?”. In lumea medicala de la noi exista chiar o serioasa controversa in legatura cu acest subiect, generata in special de lipsa de informare. In plus, la momentul respectiv, in Romania era prezenta o singura companie care oferea servicii de recoltare, transport si depozitare a sangelui placentar. Faptul ca banca de celule se afla pe teritoriul unei alte tari accentua sentimentul de neincredere. In plus, transportul probelor prelevate adauga o doza suplimentara de risc.
Intre timp, lucrurile au evoluat aproape exponential, cel putin in ce priveste activitatea companiilor de profil. Clinici cu nume sonore din Europa si nu numai si-au deschis operatiuni in Romania, au aparut si companii autohtone, sunt deja nenumarate banci de celule pe teritoriul tarii, iar retorica s-a schimbat. Din analiza evolutiei acestei piete s-a desprins, in 2012, o cu totul alta intrebare: sunt celulele stem un lux sau o necesitate? Am incercat sa raspundem la aceasta intrebare invitand la o conferinta cu acest titlu reprezentantii celor mai importante companii din domeniu alaturi de cei ai autoritatilor cu atributiuni in domeniu.
Concluzia a fost unanima: celulele stem sunt o necesitate, medicina regenerativa fiind considerata in momentul de fata “moda”, in sensul bun al cuvantului, secolului XXI. Din pacate insa, servicii de recoltare si depozitare a celulelor stem ofera doar sistemul medical privat, iar costurile, desi nu sunt exorbitante, sunt totusi prohibitive pentru cea mai mare parte a familiilor din Romania. Solutia este insa destul de simpla si la indemana: infiintarea unei banci publice de celule, administrata si finantata de la bugetul de stat.
Diferenta dintre cele doua sisteme, public si privat, este, in acest caz, fundamentala. O banca publica de celule primeste donatii din parte oricui, probele putand fi folosite, fara niciun cost, de orice pacient compatibil, fara ca donatorul sa aiba vreo prioritate. In mod evident, chiar daca cei care doneaza nu renunta la o parte functionala a corpului lor, asa cum este in cazul donarii de organe, ceea ce largeste considerabil aria donorilor, nimeni nu poate avea certitudinea ca in caz de nevoie va gasi celule compatibile.
Aici intervine business-ul clinicilor private, unde, contra cost, celulele sunt recoltate, depozitate, aflandu-se la dispozitia exclusiva a donatorului si a familiei acestuia, unde compatibilitatea este asigurata in proportie de 100% pentru rudele de gradul 1. Faptul ca aceste clinici private pot asigura servicii pro-bono pentru banca publica, nu este decat o circumstanta favorizanta.
Chiar daca acest sistem nu este complet functional, fiind construit in sens invers, de la oferta privata catre cea publica, el poate constitui un model viabil pentru sistemul public de sanatate, care are nevoie urgenta de transplant cu celule sanatoase, venite din mediul privat. Din fericire, celulele sanatoase exista, au fost recoltate de altii, cu ani in urma.
Cand vom intelege ca serviciile medicale speciale si prioritare, exceptandu-le pe cele de urgenta, se ofera pe bani si nu pe pile, ne putem gandi la o reforma reala in sistemul public de sanatate. Daca discutam in termeni de logica si eficienta economica, nu putem oferi la nesfarsit aceleasi servicii, proaste dar cu pretentii mari, tuturor pacientilor, indiferent de nivelul contributiilor.
