Trăim într-o lume în care un om care a importat în societatea capitalistă unilateral dezvoltată din societatea socialistă multilateral dezvoltată esenţa răului – hoardele de securişti, mici, mijlocii sau mari, cu toate contactele, apucăturile, informaţiile şi chiar frânturi de structuri – şi care, cu ajutorul acestui instrument odios, a făcut avere prin manipularea maselor, cărora le-a luat cupoanele, după care s-a întors din nou la mase, pentru a le lua de data asta economiile, iar după ce s-a văzut cu sacii de aur în căruţă şi cu cazierul neatins de vreo boală nouă, cea din vechime fiind clătită cu puţină uitare, s-a gândit să încerce să cumpere o marfă care în general nu prea e de vânzare, ştiţi, pentru restul există mastercard, şi anume onorabilitatea, iar pentru asta şi-a construit o colivie de sticlă în care i-a adunat la un loc pe toţi fripturiştii, pupincuriştii, de ce nu idealiştii din presă, plus Mihai Tatulici, şi a construit pas cu pas, cărămidă cu cărămidă, un trust de presă care să lucreze pentru el şi să-i asigure liniştea somnului, dar ce să vezi, ghinion de neşansă, niciuna dintre privighetori nu cuteza să ciripească refrenul mult aşteptat, care să spună cât de genial, talentat, malefic, terifiant, dar musai, musai, nevinovat este el, ci toate o dădeau roată pe la Ploieşti, mai făceau o escală pe la Liviu Luca, să mai umfle guşele, dar niciuna nu cânta ce trebuie, dar cu toate astea timpul curge neoprit, la fel ca termenele de prescriere pentru diferite infracţiuni, să vezi coincidenţă inclusiv pentru cele care încadrau faptele omului nostru, ei bine, trăim în lumea în care, în sfârşit, după ani de zile, măreţul, magnificul Sorin Ovidiu Vîntu a fost nevoit să schimbe pentru 29 de zile colivia, spre marea, imensa satisfacţie a miilor de păgubiţi de la FNI şi a cine mai ştie câtor înşelaţi, furaţi sau nedreptăţiţi de SOV.
În veselia generală a apărut însă o mică problemă: Sorin Ovidiu Vîntu este, o ştie ţara întreagă, s-a dat la televizor, deci e pe bune fraţilor, duşman de moarte cu Traian Băsescu, sau invers, nu mai contează, şi de-aici să te ţii deranj mare.
Ba că l-au luat pentru o prostie, ba că ne va aresta Băsescu pe toţi, ba că e atentat la drepturile omului în general şi ale şchiopului în particular, ba că e, ţineţi-vă bine, atentat la adresa presei şi a mişcării sindicale, pentru că şi-au permis anchetatorii să-l solicite pe Liviu Luca să parcurgă pe jos, vai ce odios!, întreaga lungime a sufrageriei personale, noroc că nu era Jet-ul parcat în casă că n-ar fi avut loc pe unde să treacă.
Toate privighetorile care în vreme de pace n-au îndrăznit să-şi blagoslovească binefăcătorul au făcut acum pac la războiu, e de înţeles, perspectiva scăderii standardului de viaţă scoate neamţul din orice francez, şi cercetează, analizează, înfierează, că dacă i s-a întâmplat mogulului, pe noi ne strivesc din prima, fără arest preventiv, dar să vezi ciudăţenie, au sărit ca arşi şi ceilalţi, care până mai ieri se uitau cu jind în colivia lui SOV, unde sopranele aveau un zero în plus la salariu faţă de ei, ce să mai lungim vorba, a sărit cu gura toată lumea bună, iar când spunem lumea bună dăm invariabil peste aceleaşi figuri care se împotrivesc cu obstinaţie preşedintelui şi tendinţelor lui dictatoriale, care tendinţe sunt în relaţie de directă proporţionalitate cu tratamentul mediatic care îi este aplicat seară de seară.
Ca să nu mai lungim vorba aiurea, trăim în ţara în care un individ de teapa lui Sorin Ovidiu Vîntu este stindardul sfâşiat al democraţiei, şi asta numai pentru faptul că este de doi ani duşmanul lui Băsescu, după ce alţi patru ani i-a potenţat cu abnegaţie părţile moi. Într-o astfel de ţară, recursul la justiţie este inutil.
Justiţia presupune, în primul rând, un set de reguli, principii, să numim aşa spiritul legii, care sunt unanim recunoscute, şi la care se raportează toată lumea. Or, la noi, fiecare are adevărul său, un adevăr bolnav şi din ce în ce mai isteric. Aşa nu mai putem trăi. Adio şi ne-om revedea în România 3.0. Poate.
