Suntem tentati, si poate chiar obligati, sa judecam filmele romanesti prin prisma realismului. Ceea ce poate reprezenta un criteriu, in ultima instanta, daca altul nu avem. O foarte probabila descriere, intr-o singura fraza, a majoritatii productiilor postdecembriste ar suna asa: un film prost, urat, dar real. Nu stim insa cui foloseste aceasta consolare.
Serban Marinescu e smecher. Nu a cazut prada tentatiei de a folosi reteta “ghetouri + mizerie + injuraturi + sex = film”, ci a schimbat macazul. Nu avem sarantoci, dar avem caviar mancat cu polonicul.
De fapt, cele aproape 90 de minute, turnate (si) pe bani publici si inspirate de un scenariu scris de un individ care mananca, respira si transpira comunism, s-ar putea rezuma intr-o singura fraza: “Toti politicienii e niste nemernici”. Ceea ce nici nu e foarte departe de adevar, dar, daca tot stiam acest lucru cu totii, de ce mai aveam nevoie de un film cu subiectul respectiv?
Ca si cum banalitatea temei n-ar fi fost de ajuns, Marinescu ne ofera si o abordare “originala”, in cheie realista, dar realitatea nu este cea reala, ci este, daca vreti, realitatea de la televizor. Nu intamplator, in film isi joaca propriile roluri doua dintre personajele cele mai imunde care se lafaie zilnic pe micile ecrane. Mai mult, limbajul folosit este unul vindicativ-tovarasesc, incepand cu titlul romanului lui Sararu si terminand cu sintagme de genul “mancaruri scumpe si bauturi fine”, atat de dragi ziaristilor-procurori, pentru care sampania si caviarul sunt ispite ale diavolului.
Si, pentru ca tabloul sa fie complet, un realizator TV, consacrat spalator de cadavre si lustrangiu de escroci, a pus la cale o sezatoare cu protagonistii filmului, in care s-a incercat, din fericire fara succes, inaltarea acestui rebut cinematografic la rang de opera de arta cu valente de Biblie in imagini a vremurilor noastre.
Au fost voci, nu putine, care au laudat prestatia excelenta a actorilor, ceea ce ar putea compensa – zic ei – celelalte carente. Total fals! Malaele a fost distribuit intr-un rol total inadecvat – de prim-ministru, iar eventuala idee de caricaturizare a personajului este anulata de intepretarea exagerat de serioasa. Dinica este cvasiinexistent, iar Dorel Visan – egal cu sine insusi, deja manierist. Monica Davidescu a declarat ca uraste personajul pe care l-a interpretat (un fel de Maria Callas mioritica, doar ca Onasiss-ul lui Sararu e un surogat sinistru), ceea ce s-a vazut si pe ecran – inadmisibil pentru o actrita profesionista. Mircea Diaconu a primit un nou rol de papagal, de data asta “cu staif”, iar restul chiar nu mai conteaza.
L-am lasat special la urma pe Stefan Iordache, singura floare printre atatea buruieni, a carui prestatie incantatoare a fost pusa grav in umbra de faptul ca personajul sau depasea suparator de mult cadrul fictional.
Deja dupa atatea “calitati”, practic nici nu mai conteaza ca filmul este si prost facut din punct de vedere tehnic. Scena din final , in care Iordache ingroapa Revolutia la Glina, este singura memorabila, cu mentiunea ca, in locul Revolutiei, in sicriu ar trebui pusa cinematografia noastra. “Ticalosii” este un film facut parca pentru a-l unge la suflet pe Ceausescu, intr-un mod pur si simplu ticalos.
Ticalosii
Romania (MDV), 2007
Scenariul: Serban Marinescu, dupa un roman de Dinu Sararu
Distributia: Stefan Iordache, Horatiu Malaele, Monica Davidescu, Dorel Visan, Mircea Diaconu, Razvan Vasilescu, Mircea Albulescu, Gheorghe Dinica
Drama, 86 minute
Rating SFin: 4/10
