Am stat un pic pe ganduri in timp ce scriam caseta “ tehnica” de la sfarsitul cronicii (astea se scriu intotdeauna primele!), pentru ca cei de la IMDB clasifica filmul drept comedy/drama. Si chiar asa este, de data asta in sens literal: o comedie cladita pe o situatie dramatica.
Nu e nimic fortat, nimic ofensator, in a face misto de un tetraplegic care trebuie sa indure, pe langa boala cumplita, si compasiunea mai mult sau mai putin sincera a celor din jur. Filmul nu musteste de political correctness, este european pursange si nu are nimic hollywoodian. Asadar, dupa acea scurta ezitare, care mi-a prilejuit remarca de mai sus, am decis ca este o comedie.
O comedie insa cum n-am mai vazut de multa vreme si care, in afara faptului ca iti provoaca crampe de ras in forma continuata, din primul minut si pana la genericul de final, iti induce un sentiment de bine, asa cum, cel putin in cazul meu, n-a mai reusit decat Jeunet (da, tot un francez!) cu Amelie.
Am citit diverse cronici, in care scenariul este analizat pe toate partile si care acrediteaza ideea ca filmul ofera si cateva lectii de viata, dar pur si simplu nu conteaza. E un film de autor si asta se vede din faptul ca scenariul a fost scris cu decupajul regizoral deja in minte. Si probabil si cu castingul deja facut. Pentru ca daca veti avea curiozitatea sa cititi dupa aceea replicile care v-au provocat hohote de ras in sala veti avea surpriza sa constatati ca nu va starnesc asa nici macar un zambet, ba chiar sunt un pic banale.
Ei bine, pe ecran, in interpretarea celor doi eroi, intruchipati de Cluzet si Sy (veti mai auzi de el, va garantez!), suna fabulos. Si nu va spun mai mult, pentru ca merita sa vedeti filmul fara idei preconcepute. O singura sugestie de final, inspirata de formula de incheiere a personajului intruchipat de Penelope Cruz in “Woman on Top”: degustati filmul cu cineva drag alaturi!
