Incep sa cred ca spaniola are „ceva” aparte, care face filmele sa para mai savuroase atunci cand sunt vorbite in aceasta limba. Aceasta apreciere , care nu este deloc fortata, ar putea fi catalogata drept o incercare de a minimaliza meritele lui Guillermo del Torro. Posibil , mai ales ca in vecinatatea perfectiuni este dificil chiar si sa gasesti nod in papura.
Dar ce poate fi atat de vecin cu perfectiunea intr-un film despre atrocitatile comise in 1944 de fascisti spanioli? Apropo, tare mult mai seamana ce faceau oameni aia cu apucaturile comunistilor de la noi, din primul deceniu dupa razboi… Revenind, raspunsul este nimic.
Nimic in sine. Dar ceea ce la o prima vedere ar parea o piatra de moara legata de glezna regizorului – contrapunctul dat de povestile cu zane din mintea unei fetite -, se transforma, sub ochi uimiti ai spectatorilor, intr-un atu formidabil. Antiteza este ucigator de dura, poate chiar exagerata, dar rezultatul este cu adevarat remarcabil.
Aminteam mai sus de ochi uimiti ai spectatorilor. De fapt, ochi aveau pupilele dilatate la maximum , nu din cauza intunericului din sala, ci pentru a putea „sorbi” cu nesat imaginile de vis, la propriu si la figurat.
Impletirea savanta a scenelor sangeroase de sadism, de lupta sau de tortura, cu ispravile inocentei printese care este calauzita de o libelula printr-un labirint miraculos, deopotriva real si imaginar, nu este doar o solutie „tehnica” pentru a tine publicul in dusuri scotiene, ci reprezinta o comunicare subtila a unui adevar universal valabil. Frumoasa, in cazul nostru inocenta, invinge intotdeauna Bestia.
Fie ca o imblanzeste, fie o ucide. De altfel, aceasta este una dintre temele favorite ale lui Guillermo del Torro, utilizata cu abilitate, chiar daca in alt registru, in blockbusterul „Hellboy”.
Sa nu va asteptati la happy-end sau, mai bine zis, la unul in acceptiunea clasica a termenului. Nici nu se putea altfel, intr-o pelicula in care simbolistica transcende firului epic, fara insa a complica inutil lucrurile.
Intamplare sau nu, mama fetitei poarta numele de Ariadna. Iar in labirintul de simboluri, trairi si intamplari care vi se infatiseaza exista intotdeauna un fir calauzitor, desenat de regizor cu cerneala invizibila, care nu lasa pe nimeni sa se rataceasca. De ratacit vor rataci doar gandurile, dupa terminarea filmului.
