Din dilema metafizica – “Despre ce sa scriu, Oliver Twist sau Syriana?” – m-a salvat TVR. Asa ca, decat sa umplu spatiul rubricii cu cronica unui film care nici nu mi-a placut, dar nu e nici suficient de prost ca sa-l desfiintez, am ales un text de arhiva. Revazand “Chicago”, la televizor, mi-am pus o intrebare simpla, dar al naibii de dificila: ce mi-a placut mai mult, “Chicago” sau “Moulin Rouge”?
Lasand la o parte orice alt argument, cele doua pelicule au marele merit de a fi redeschis apetitul, atat al producatorilor, cat si al publicului, pentru musical. Ambele au ca pretext lumea cabaretului, la distanta de cateva zeci de ani, oricum, la inceputul secolului trecut, si incarca personajele principale cu toate tarele si virtutile epocii respective. Alcool, droguri, desfrau, drame personale.
Mai departe, comparatia e anevoioasa, pentru ca in talerele balantei avem marfuri destul de diferite. Parisul e boem, Chicago e violent. In Montmartre, totul se invarte in jurul dragostei, in timp ce in Chicago acest cuvant nu a fost inca inventat. Actiunea din “Moulin Rouge” se petrece intr-un cerc restrans, de initiati (Copiii Revolutiei), in timp ce in “Chicago” totul, dar absolut totul!, se raporteaza la public, care este actor principal in film.
In “Moulin Rouge” joaca sufletele personajelor, in timp ce in “Chicago” conteaza doar imaginea prefabricata, ajustata dupa pre-ferintele publicului. In “Moulin Rouge” asistam la un dans filigranat pe sarma, iar in “Chicago” – la un exceptional teatru de marionete.
“Moulin Rouge” are un regizor de exceptie si un scenariu original, in timp ce “Chicago” beneficiaza de o distributie de exceptie si de un montaj uimitor. Am admirat calitatile vocale ale lui Kidman si McGregor, dar prestatia lui Zellweger si Zeta Jones iti taie pur si simplu rasuflarea. Muzica din “Moulin Rouge” este un amestec ametitor de genuri, sonoritati si cover-uri, abordate in maniera postmodernista, in timp ce in “Chicago” partitura este coerenta, traditionala, dar nu mai putin remarcabila. O mentiune speciala pentru tangourile absolut electrizante din ambele filme!
In loc de pledoarie finala, am ales doua citate reprezentative:
“
Cel mai de seama lucru pe care il vei invata vreodata este sa iubesti si sa fii iubit” – c”est la vie ÃÂ Paris!
“Te vor iubi mai mult daca vei fi spanzurata. Si stii de ce? Pentru ca se vor vinde mai multe ziare…” – That”s Chicago!
Verdictul? La fel ca in momentul culminant din “Chicago”, e tiparit in doua variante, pe doua editii simultane ale unui ziar imaginar. Unora le va fi placut “siropul”, altora “sangele”. Sunt doua capodopere, practic imposibil de departajat. Daca as fi fost jurat, eu as fi votat totusi pentru “Chicago”.
