Cica doua ciori zburau deasupra unui camp. La un moment dat zaresc cadavrul unei alte ciori, jos, langa o cale ferata. La care una dintre ele zice: “ce sa-ti spun, soro, uite-o si pe Anna Karenina”.
Acesta este, cel mai probabil, nivelul de perceptie al Annei Karenina in randul publicului romanesc, in anul de gratie 2012: un banc sec. Fapt usor de observat si masurat in salile de cinematograf bucurestene, unde o drama tulburatoare turnata magistral reuseste sa provoace hohote de ras, icneli si chicoteli non stop. Poate am fost eu ghinionist, desi n-as paria pe asta…
Cu toate acestea, recomand calduros vizionarea acestui film la cinematograf. Pentru ca principalul punct de atractie nu este nici povestea (cunoscuta publicului avizat), nici jocul actorilor (magistral altminteri), nici efectele speciale. De fapt e vorba si aici de niste efecte speciale, dar in cu totul alta acceptiune decat suntem obisnuiti din blockbustere.
Cheia acestui film, care da viata unui plot mai clasic decat clasicismul insusi, este scenografia. Care pur si simplu te lasa fara respiratie si abia la sfarsitul filmului intelegi ca Wright a transpus pe pelicula o viziune. O viziune asa cum avem fiecare dintre noi atunci cand citim o carte si, fara sa constientizam acest lucru, turnam in gand un film.
Nici nu conteaza foarte mult daca viziunea tandemului regizor-scenarist se suprapune cu viziunea fiecarui spectator, important este ca filmul curge intr-un mod cu totul neasteptat, scenele se topesc dintr-una in alta, fara treceri inutile, ca si cum actiunea s-ar desfasura pe o infinita scena de teatru, capabila sa-si schimbe la nesfarsit decorurile la o simpla apasare de buton.
Scenaristul a eliminat cu precizia unui chiururg tot ce era inutil in raport cu firul narativ principal, pastrand “la creme de la creme”, o varianta eliberata de filigranul descriptiv al lui Tolstoi, proiectat doar in maretia decorurilor, dar care pune in valoare cu maiestrie mesajul principal; daca incerci sa te impotrivesti sistemului, sistemul te inghite. Dar cat de frumos e spus cinematografic acest adevar simplu!
Asa cum romanul lui Tolstoi intra intr-un top 10 al celor mai importante carti care trebuie citite intr-o viata, si filmul lui Wright merita atributul de “must see”, nu doar pentru filiatia scenariului, ci mai ales pentru incredibila inovatie a turnarii. Sa reinventezi Anna Karenina, asta da performanta!
