Am citit deja zeci de pagini elogioase la adresa lui Ratatouille, in care sunt evidentiate meritele regizorale si scenaristice ale lui Brad Bird, sunt disecate realizarile (notabile!) tehnice, sunt laudate realismul decorului si cel al personajelor etc., etc., etc. Nimic de obiectat! Brad Bird este un maestru.
De altfel, o succinta privire aruncata asupra biografiei sale ne arata ca a parcurs toate stagiile in filmul de animatie. A fost desenator, creator de story-boarduri, scenarist, voce, interpret de coloana sonora, regizor si producator. Iar combinatia dintre talentul sau remarcabil si disponibilitatile companiei Pixar reprezinta cu siguranta o garantie a succesului. Care, mai mult ca sigur , se va materializa intr-un Oscar anul viitor .
Povestea si personajele sunt primele criterii cu care opereaza publicul atunci cand apreciaza un film. Executia, detaliile sunt in planul secund, fiind mai degraba apanajul criticilor si al cunoscatorilor. Avem asadar de-a face cu un sobolan atins de aripa geniului, care ajunge printr-o intamplare la Paris, in bucataria unui restaurant celebru, al carui proprietar, decedat, sustinea cu tarie ca oricine poate gati.
Oricine inseamna ca si un sobolan, suficient de cultivat pentru a citi o carte de bucate si dotat cu un miros de exceptie (á la Grenouille din Parfumul lui Suskind – similaritatea numelor nu este o intamplare!). Dezavantajat din punct de vedere fizic, Ratatouille isi va exprima talentul prin intermediul unui ucenic fara nicio chemare in ale gatitului, pe care il manevreaza ca pe o marioneta.
Spre final , scenaristul renunta la aceasta conventie si impinge lucrurile la limita, intr-o scena antologica in care o hoarda de sobolani prepara o cina savuroasa pentru cel mai dat naibii critic culinar din Paris.
Ironia mancatorilor de hamburger la adresa artei culinare frantuzesti este evidenta: ce mare scofala gatitul asta, daca pana si un sobolan poate fi chef intr-un restaurant din Paris? Spiritul civic, tipic american, este insa prezent si, dupa ce suntem lasati sa savuram ideea, restaurantul este inchis de autorita-tile sanitare pe motiv de… sobolani!
Daca in ce priveste coerenta povestii remarcile critice pot fi considerate simple carcoteli, cu personajele avem chiar o problema. Sobolanii din film, in frunte cu eroul principal, sunt dezarmant de… reali. Nu sunt niste soricei simpatici, roz bonbon, ci ditamai sobolanii cenusii, la vederea carora primul impuls este sa pui mana pe matura. Exista o discrepanta vizibila intre rafinamentul personajelor umane – fiecare reprezentand o tipologie evidentiata atat ca infatisare, cat si ca interpretare – si senzatia de produse de serie a rozatoarelor.
Nu intamplator, un personaj secundar, criticul Anton Ego, care imprumuta vocea si stilul lui Peter OToole, il eclipseaza total pe sobolanul Remy in memoria spectatorilor.
Primit cu mare entuziasm de critici si de public (pe timpul verii a adus incasari de trei ori mai mari decat bugetul de 150 de milioane de dolari), Ratatouille este departe de perfectiune. Si asta pentru ca filmul se deruleaza intr-un ritm mult prea alert ca spectatorii sa poata remarca unghiurile de filmare sau lumina pusa neverosimil de realist. Conteaza, pana la urma, impresia generala, the big picture, pe care am senzatia ca autorii filmului au scapat-o din vedere, absorbiti fiind de cizelarea detaliilor.
Ratatouille
SUA, 2007
Scenariul si regia: Brad Bird
Distributia (voci): Patton Oswalt, Lou Romano, Janeane Garofalo, Brad Garett, Peter OToole
Comedie (animatie), 110 minute
Rating IMDB: 8,4/10
Rating SFin: 7,5/10
