Zilele pe care le traim sunt grele si critice. Trecem, ca tara, printr-o criza economica cumplita care creeaza multora nesiguranta si teama. Nu stim ce ne asteapta in ziua de maine. Tara noastra se pare ca nu mai este libera, ci in fapt este administrata de creditorii nostri. (…)
Criza noastra economica, in cuvinte foarte simple, se datoreaza diferentei dintre productie si consum. Intre ritmul lent al productiei pe care il atingem si nivelul ridicat de viata cu care ne-am invatat sa traim. Cand ceea ce se consuma este mult mai mare decat ceea ce se produce, atunci balanta economica inclina spre partea cheltuielilor. Tara noastra, pentru a face fata, este nevoita sa se imprumute cu speranta ca balanta perturbata se va reechilibra.
Atunci cand insa nu se intampla acest lucru si debitorii cer returnarea imprumuturilor plus dobanda, se ajunge la criza si la faliment. Criza economica care chinuie si domina tara noastra nu este insa decat varful iceberg-ului. Este urmarea si rodul unei alte crize, a celei duhovnicesti. Disproportia dintre productie si consum prezinta insa nu doar o dimensiune economica, ci in primul rand este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovnicesti, care priveste atat conducerea tarii, cat si poporul.
O conducere care nu a putut sa aiba o atitudine responsabila fata de popor, care nu a putut sau nu a vrut sa vorbeasca pe limba adevarului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relatiile clientelare, numai si numai pentru ca a avut ca scop detinerea puterii. O conducere care in practica se vadeste ca a subminat interesele reale ale tarii si ale poporului.
Si pe de alta parte, un popor, adica noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lasat prada bunastarii, imbogatirii facile si traiului bun, ne-am dedat castigului usor si inselaciunii. Nu ne-am pus problema adevarului lucrurilor. Revendicarea arbitrara a drepturilor de catre bresle si grupuri sociale, cu o desavarsita nepasare fata de coeziunea sociala, au contribuit in mare masura la situatia de astazi.
Randurile de mai sus nu-mi apartin, dupa cum nu apartin vreunui economist mai mult sau mai putin celebru. Ele sunt extrase dintr-o enciclica intitulata “catre popor” a Sfantului Sinod al Bisericii Greciei, data publicitatii in octombrie 2010. Documentul este mult mai amplu si contine, pe langa acest diagnostic al crizei profunde, de sistem, pe care o traversam si noi, alaturi de greci, dar si de alte popoare de pe mapamond, o severa autocritica a inaltilor ierarhi ai Bisericii Elene.
Este, concomitent, o chemare a enoriasilor pe calea cea dreapta, dar si o reafirmare a rolului social al Bisericii si al Clerului, acela de a fi “un observator al problemelor sociale cu scopul de a urmari indeaproape si de a preintampina metodic problemele pe care le creeaza prezenta criza”.
A fost un angajament al Bisericii de a fi mai aproape de enoriasii sai, si ne e greu, la distanta de un an si jumatate si o mie de kilometri, sa evaluam daca si l-a respectat. Lucrurile nu au evoluat pozitiv in Grecia, criza nu si-a gasit leacul. In mod clar, Biserica nu avea solutii pentru criza datoriei suverane a tarii si nici contramasuri la masurile dure de austeritate pe care trebuie sa le ia guvernul. Dar probabil ca s-a tinut de promisiunea de a nu mai exista niciun grec care sa nu aiba zilnic parte de cel putin o masa calda si mai ales s-a definit ca spatiu unde cei fara speranta sa poata gasi un sprijin, material, dupa posibilitati, sau spritual.
“Poporul nostru a trecut si alta data prin saracie si foame, dar a indurat si a biruit, pentru ca atunci avea perspective. Noi toti putem sa ajutam pe unul si unul pe multi. Dumnezeu nu ne-a dat duh de frica, ci de putere si de dragoste”. Asa se incheie Enciclica din care am citat. O fi mult, o fi putin? Greu de zis.
La noi insa, din pacate, Biserica nu a gasit de cuviinta sa adreseze un astfel de mesaj. Poate ca in parohiile lor preotii isi indeplinesc cu ravna lucrarea sociala. Probabil ca cei mai multi dintre credinciosi simt aproape spiritul Bisericii lor. Lipseste insa aceasta voce din spatiul public. Care a fost acaparat de ura si razboaie politice, purtate de oameni care clameaza energic credinta in Dumnezeu.
Iar cand vine vorba de “concurenta”, nu ne asteptam ca Preafericitul Daniel sa aiba mai multa pricepere decat prealongevivul Mugurel la chestiunile legate de “Ochiul Dracului”, dar ar putea macar sa-i dea o binecuvantare publica, sa se vada ca nu e chiar singur in lupta asta.
