Faptul că o seamă de artişti şi jurnalişti au cochetat timid, pe reţelele sociale, cu o grevă fiscală nu înseamnă că îi va lua cineva în seamă. Nici gesturile eroice de frondă ale „intelectualilor lui Băsescu“ nu vor clinti cu niciun milimetru deciziile guvernului Boc. Nici măcar anunţul făcut de Mircea Diaconu, cum că renunţă la a mai urca vreodată pe scenă, nu-i va impresiona pe Boc sau Şeitan care, cel mai probabil, vor spune că actualul senator liberal este un actor prost şi, prin urmare, măsurile lor au determinat un gest care de fapt este o binefacere pentru public.
Nici măcar flegma pe care le-a trimis-o pe rever Cristian Popescu nu-i va impresiona, ei fiind obişnuiţi cu băile de mulţime, iar băile sunt în general umede. Cel mult va ridica Vlădescu o sprânceană şi îi va arunca pieziş „crucişătorului“ o întrebare cu privire la legalitatea şi densitatea flegmei, care nu cumva să fie o flegmă evazionistă.
Este inutil să mai aducem argumente în favoarea tezei că odioasa Ordonanţă de Urgenţă 58 şi sinistrele ei norme metodologice de aplicare sunt nişte aberaţii care ar face să roşească orice jurist debutant, dar’mite ditamai (scuzaţi oximoronul!) primul-ministru profesor de drept constituţional. Indiferent care a fost motivaţia pentru această anomalie legislativo-fiscală, răzbunarea la adresa presei ticăloşite fiind varianta cea mai puţin gravă, lucrurile au scăpat total de sub control , iar iniţiatorii au făcut pasul de la perfidie la nesimţire.
Reaua credinţă a celor trei siniştri Boc – Vlădescu – Şeitan s-a văzut limpede din reacţiile pe care le-au avut în faţa consecinţelor faptelor lor legislative. Cozile interminabile nu există în realitate, ele sunt o invenţie a presei, haosul din instituţiile statului, unde funcţionarii care trebuie să primească declaraţiile sunt la fel de derutaţi ca şi cei care le depun, este tot rodul tendenţiozităţii ziariştilor şi, în general, albul nu mai e alb şi nici negrul nu mai e negru, ci ambele sunt nişte nuanţe de portocaliu.
Orice om cu o urmă de responsabilitate ar fi oprit nebunia, retrăgând actele normative şi reformulându-le astfel încât să aibă logică şi coerenţă, să poată fi aplicate şi, dacă se poate, să nu-i umilească pe contribuabili. Nu este cazul însă cu tripleta evocată, ai cărei membri au preferat să sfideze o ţară întreagă şi să continue cu aberaţiile: avem aşadar o lege – Codul Fiscal, care a fost amendată printr-o Ordonanţă de Urgenţă, care la rândul ei este explicată printr-o Hotărâre de Guvern, şi aplicată pe baza unor formulare stabilite prin ordin al ministrului, care ministru a mai emis şi o circulară care amnistiază toate amenzile care ar trebui emise împotriva celor care nu se vor conforma legislaţiei imposibil de aplicat.
Problema de fond nu există, sau mai bine zis nu poate fi abordată în afara formei, formă care este dată de calitatea umană a celor care ne guvernează, în special a celor trei cavaleri ai apocalipsei fiscale. Incapabili de o perspectivă mai largă decât a unui contabil de CAP de pe vremea Împuşcatului, Boc, Vlădescu şi Şeitan au ajuns acum, graţie voinţei şefului lor suprem, să poată să le dea una peste bot intelectualilor ăstora îmbuibaţi, aşa, în numele unei clase muncitoare tot mai anemice şi mai puţin dornice de luptă de clasă. Dar pentru ei asta contează, este singura satisfacţie cu care vor rămâne după ce vor pleca de la Palatul Victoria direct în lada de gunoi a istoriei. Pentru asta mai am de adăugat o singură frază: Sussemnatul Preda sunt ziarist şi cred că d-nii Vlădescu & comp. merită medaliaţi cu o flegmă pe rever.
