„Nu a existat niciodata, intr-o tara mare, un program de austeritate incununtat de succes. Abordarea europeana este cu siguranta cea mai putin promitatoare. Cred ca Europa se indreapta catre suicid”, a declarat celebrul laureat al premiului Nobel pentru economie Joseph Stiglitz, intr-o intalnire cu presa la Viena.
„Problema este ca, prin euro, guvernele s-au separat de banca centrala si de tiparnitele de bani, astfel ca s-a creat o mare problema. Austeritatea si constrangerile apartenentei la euro sunt o combinatie letala”, a aratat reputatul economist.
Nu rezulta foarte clar din textul rece al agentiei de presa care l-a transmis daca Stiglitz deplange separarea guvernelor de tiparnita de bani, sau doar o consemneaza ca atare. Pentru ca aceasta problema, mare problema, uriasa problema, nu face parte din categoria celor care se rezolva actionand asupra efectelor, ci a cauzelor. Cu alte cuvinte, solutia nu este sa aducem din nou guvernele in relatie de concubinaj cu tiparnitele de bani, ci sa nu mai aiba nevoie de ele.
Despre acest gen de solutie vorbeste si Stiglitz, cand spune ca liderii europeni constientizeaza nevoia acuta de crestere economica, dar nu ofera prea multe detalii. Ne spune doar ca austeritatea este sinucigasa. Cum antonimul austeritatii este prosperitatea, sau altfel spus, belsugul, putem sa tragem concluzia ca o solutie ar fi stimularea consumului, mai ales cel privat, intrucat vedem ca de 3 ani politicienii se straduiesc sa stimuleze in draci consumul guvernamental.
In acest punct al logicii economice a ajuns si presedintele Basescu, care ii marturisea presedintelui Uniunii Europene ca de la mijlocul anului guvernul Romaniei va mari salariile pentru a stimula consumul. O abordare foarte, foarte diferita de indemnurile la cumpatare cu care ne-a obisnuit in ultimii doi ani.
Trecem peste faptul ca e an electoral si ca da al naibii de rau sa vii in fata alegatorilor cu masuri de austeritate, dar nici nu mai stii ce sa intelegi din galceava marilor intelepti ai economiei mondiale. Daca un nobelist ca Stiglitz spune asa, de ce ar spune presedintele Romaniei altfel? Mai ales ca are si scuza ca, intr-adevar, austeritatea n-a condus la relansare economica in adevaratul sens al cuvantului si nu la cresteri situate in marja de eroare a comisiei nationale de statistica. Deci poate ar fi timpul sa incercam alta varianta.
Suna bine, numai ca aceasta abordare, a cresterii consumului pentru a creste economia, seamana al naibii de bine cu fenomenul Peggy Bundy. Pentru cei care nu s-au aflat printre fanii serialului “Married with children”, sau care nu-si amintesc episodul, vom rememora faptele. Peggy Bundy devenise, asadar, la un moment dat, distribuitor al unei companii de cosmetice. La scurt timp, pe adresa ei au inceput sa soseasca cecuri din ce in ce mai consistente, drept rasplata pentru activitatea ei, spre disperarea lui Al Bundy, care nu putea intelege nici tn ruptul capului cum sotia lui deloc prietena cu munca reusea sa castige mult mai mult decat el.
A inteles la un moment dat, doar dupa ce a primit extrasul de la contul de economii al familiei, din care Peggy platea produsele cosmetice pe care si le comanda pentru uzul ei propriu, in cantitati din ce in ce mai mari.
E simplu asadar sa obtii cresteri ale unor parametri. Problema e cu ce costuri, materiale si de oportunitate vin aceste rezultate. E usor sa marim salarii si pensii in speranta ca se vor duce in consum, ceea ce va duce la crearea de locuri de munca si de plus-valoare in economie.
Dar ce facem daca nu se duc in consum ci in economisire? Ramanem si cu bugetul dezechilibrat si cu economia paralizata. Varianta sanatoasa este cea inversa: mai intai stimulam economia, obtinem valoare adaugata, pe care o putem distribui inclusiv sub forma de sporuri salariale, care se vor duce inclusiv in consum. Dar se pare ca nimeni nu mai are rabdare.
