Intr-un comunicat distribuit presei vinerea trecută, sub semnătura curajoasă „Blocul Naţional Sindical“, respectiva structură apreciază că în cazul arestării liderului CNSLR Frăţia şi al federaţiei Sanitas, Marius Petcu, este regretabil faptul că o situaţie izolată va ajunge să afecteze întreaga mişcare sindicală, slăbind încre-derea în sindicate într-o perioadă în care Guvernul României este mai hotărât ca oricând să calce în picioare drepturile lu-crătorilor.
„Sperăm că mijloacele de informare în masă şi consumatorii de produse media vor avea înţelepciunea să facă diferenţa între o situaţie izolată, condamnabilă în cazul dovedirii vinovăţiei, şi restul liderilor sindicali care până acum au acţionat corect, în beneficiul lucrătorilor“, se arată în finalul comunicatului citat.
Deşi corectă la prima vedere, poziţia celor de la BNS ridică unele semne de întrebare. Vorbind despre „slăbirea încrederii în sindicate“, se prezumă ideea că această încredere s-ar situa la cote înalte şi, prin urmare, o astfel de anatemă aruncată asupra lor ar avea un efect demolator. În fapt, această încredere nu mai există de mult. Există în schimb o imensă falie între cei câţiva lideri vocali la televizor şi organizaţiile pe care, chipurile, le reprezintă.
Drept dovadă stau ultimele acţiuni de protest care, în ciuda unor motive mai mult decât întemeiate şi a unui suport mediatic fără precedent, nu au reuşit să adune mai mult de câteva mii de oameni în stradă. Chestiunea a fost dezbătută şi paradezbătută, însă despre credibilitatea liderilor de sindicat nu se prea vorbeşte pentru că, nu-i aşa, nu e cool să loveşti în opozanţi.
Or, problema de aici pleacă. Marius Petcu este un exemplu mai mult decât grăitor. Iar problema nu o reprezintă averea sa, pentru că nimeni nu poate spune că un lider de sindicat trebuie să fie musai sărac şi cinstit. Cinstit, da, ar fi o condiţie esenţială, dar nu sărac. În fond, munca eficientă spre binele unor mii, zeci sau chiar sute de mii de oameni ar putea fi recompensată cu câte puţin de la fiecare beneficiar, ceea ce ar putea genera venituri salariale frumoase.
Problema lui Marius Petcu o reprezintă implicarea sa în afaceri. Nu ca simplu acţionar sau cuponar, nici măcar ca simplu investitor, ci o implicare executivă în activităţi economice care, aţi ghicit, au legături strân-se cu domeniul pe care îl păstoreşte din punct de vedere sindical. În cazul dlui Petcu – cel medical, iar dacă ne referim la altă vedetă sindicantreprenorială, Liviu Luca, cel petrolier. Ba chiar la şeful sindicatului de la Petrom există o circumstanţă atenuantă, în sensul că s-a lansat în afaceri mai întâi în fruntea unei companii a sindicatului, care căpuşa legal so-cietatea în care acţionarii erau angajaţi, întru mult dorita pace socială. Marius Petcu însă „mânca singur“ şi, după cum s-a văzut, era şi lacom.
Aceşti lideri sindicali nu sunt „vedete“ de ieri sau de azi, ci de ani buni. Iar bunăstarea lor, deloc proporţională cu cea a sindicaliştilor pe care îi reprezentau, dublată de inevitabila atitudine antreprenorială fără de care n-ar fi reuşit în afaceri, îi îndepărtau tot mai mult de misiunea lor originală. Cu toate acestea, deşi mass-media nu a instituit Omerta în jurul lor, ceilalţi lideri, colegii lor de apariţii televizate, nu s-au delimitat de ei. O fac doar acum, când Marius Petcu este cercetat de DNA în urma unui flagrant de luare de mită, în formă continuată, după cum susţin procurorii. Din păcate, e prea târziu, cei vizaţi de protestele sindicale legitime au încărcătorul plin de cartuşe pentru mult timp de-acum încolo.
