A facut deliciul presei schimbul de contre dintre Mihai-Razvan Ungureanu si Elena Udrea pe tema bazinelor de inot, din debutul mandatului actualului premier. Nu a fost decat o furtuna intr-un pahar cu apa, dar merita retinuta ideea schimbarii prioritatilor in domeniul investitiilor odata cu schimbarea ocupantilor fotoliilor ministeriale.
Se spune ca in vremuri de criza investitiile statului sunt adevaratul motor al economiei. Despre ce factor de multiplicare genereaza acestea, lasam sa se contreze detinatorii de premii Nobel pentru economie. Noi ne multumim sa constatam ca importante pentru sanatatea economiei nu sunt doar sumele alocate in bugetul de stat pentru investitii, ci mai ales utilitatea acestora si, de ce nu, finalitatea lor. Pentru ca a devenit un adevarat sport national demararea de proiecte de investitii care sunt insa abandonate pe parcurs, in functie de viziunile si clientela politica a decidentilor.
Avem, pe de-o parte, sute sau chiar mii de obiective cu oportunitate discutabila, ca sa nu spunem mai mult, de genul camine culturale, sali de sport in mediul rural, patinoare sau telegondole in salbaticie, iar pe de alta parte, mii si mii de proiecte abandonate, aflate mai ales in curtea autoritatilor locale, din categoria alimentarilor cu apa, canalizare, modernizari de drumuri, iluminat public etc. Iar investitii cu adevarat utile, in acceptiunea data de public, cum ar fi cele legate de infrastructura de transport, se intind pe ani multi din cauza subfinantarii si a prioritizarii defectuoase.
Intr-o categorie aparte se inscrie un alt proiect, despre care “Finantistii” publica azi un material amplu, si anume celebrul portal “eRomania 2”, primul pilon al Romaniei digitale gandite de un fost ministru al comunicatiilor si care a starnit aprigi controverse la vremea respectiva in jurul fabuloasei sume de 500 de milioane de euro, vehiculata ca valoare a proiectului.
Nu este vorba, asadar, de un site de jumatate de miliard de euro, ci de un portal care, in prima faza, ar trebui sa adune in acelasi loc virtual informatiile de baza despre toate unitatile administrative ale Romaniei – comune, orase, municipii, judete. Ulterior, portal ar urma sa centralizele toate serviciile publice oferite de administratiile locale, incepand cu ghiseul virtual, si toate bazele nationale de date aflate in custodia diverselor autoritati centrale.
Despre utilitatea unui astfel de proiect nu are sens sa discutam, pentru ca tine de domeniul evidentei. Iar suma alocata, de aproximativ 10 milioane de euro, ar fi pe deplin justificata. Spunem “ar fi” in loc de “este” pentru ca, desi exact doua treimi din aceasta au fost deja platite catre castigatorul licitatiei, iar termenul de predare a expirat de aproape un an si jumatate, proiectul este inca nefunctional. Sau, mai corect spus, nu este accesibil pentru public.
Motivatia: indecizia autoritatii contractante, in speta Ministerul Comunicatiilor si al Societatii Informationale, sau mai bine zis teama de a-si asuma o decizie. Concret, in momentul de fata portalul este pe deplin functional din punct de vedere tehnic, insa comisia de receptie din minister are probleme cu evaluarea continutului, activitate in care s-a impotmolit de luni bune.
Dincolo de motivatiile oficiale care tin de complexitatea si volumul mare al informatiilor care ar trebui verificate sta insa teama de reactiile publicului si ale presei dupa urcarea online a portalului. Cata vreme continutul este furnizat de un unic provider, responsabilitatea este a ministerului. Alta ar fi fost situatia daca se alegea varianta ca fiecare primarie sa-si posteze informatiile prin mijloace proprii, dupa un model prestabilit. S-ar fi facut o importanta economie si de timp, dar si de bani.
Faptul este consumat si, in ciuda promisiunii reprezentantilor MCSI ca se va lua o decizie in cel mai scurt timp, avem in continuare niste milioane de euro daca nu aruncate macar blocate pe apa Sambetei. Si un proiect cu utilitate evidenta pus intre paranteze de un sistem birocratic sufocant, gestionat de oameni care nu vor sa-si asume decizii, mai ales in an electoral.