1. Cozi peste tot în lume la iPhone-ul cel nou . Asta după ce primele comentarii de după lansare arătau mai degrabă dezamăgire. Ce s-a întâmplat între timp? A murit Steve. E primul deces de marketing din istoria omenirii.
2. Chiar e nevoie să moară omul pentru ca eu, ca utilizator mulţumit de iPhone, să dau năvală să iau noul device care promite un procesor de 7 ori mai bun? Şi cameră foto de 8 megapixeli cu care să-mi pozez haleala pentru FB? Crede-mă că nu e nicio şmecherie, e marketing în stare pură: vino şi ia un produs mai bun. Punct.
1. O fi, dar eu, ca omul sărac şi cu HTC Cha Cha (repet, nu-i cunosc, n-am PR de la ei), nu înţeleg de ce să dai 500 de euro când poţi să iei cu 100 unul la fel de bun.
2. Asta cu „la fel de bun“ e o aroganţă, ştii asta, da?
1. Aroganţă era să spun adevărul: e mai bun!
2. Ştim amândoi că nu există criterii obiective 100%… Aprecierea ţine cont atât de performanţele device-ului, cât şi de aşteptările utilizatorului şi modul cum acestea îi sunt răsplătite şi, de fapt, aş îndrăzni să evaluez la 75% factorul subiectiv de apreciere a unui smartphone.
1. Sigur că e subiectiv, dar eu fac cele mai multe task-uri mai repede ca tine, cu un telefon Android cu butoane, în locul unui touchscreen oricât de genial. Recunosc că la tablete Apple e în frunte. Dar n-am!
2. Depinde de task-uri… nu ştiu dacă noi folosim telefoanele pentru aceleaşi lucruri… De fapt cred că sigur nu le folosim la aceleaşi task-uri.
1. Eu caut numere, şi trebuie să fie repede. Dau mail, şi trebuie să scriu repede. Browsing, idem. Poate doar aici să fie mai ok iPhone.
2. Oamenii se închină la zei… or, religia Android nu are zeu… Apple are.
1. Deci Android e pentru atei, Apple pentru credincioşi. Îmi place!
2. La iPhone nu mai scrii… dictezi!:)) gotcha!
Aceasta este transcrierea unei discuţii purtate pe Facebook în ziua dedicată lui Steve Jobs… Personajele nu sunt importante, de aceea le-am înlocuit cu numere.
În fapt, este una dintre nenumăratele mici bătălii din cadrul marelui război Apple vs Restul Lumii. Sau, mai bine zis, marea confruntare între fanii înfocaţi ai produselor purtând logo-ul cu mărul muşcat şi cei care se declară „atei“, imuni la „religia“ Apple.
Dincolo de calităţile tehnice ale device-urilor Apple, marele atu al acestora în faţa tuturor competitorilor este marketingul. Dar un marketing pe cât de sincer, pe atât de original. Campaniile de promovare ale iPhone sau iPad nu se bazează niciodată pe hiperbole. Sunt pur şi simplu descriptive.
Dar oferă nişte promisiuni (deloc superlative), întotdeauna îndeplinite. Acesta a fost şi marele merit al lui Steve Jobs, adevărata lui viziune: orientarea către utilizator, începând de la produsele în sine şi terminând cu modul de comercializare.
Iar barierele hardware au fost întotdeauna depăşite cu instrumente soft. iPhone nu a avut niciodată cea mai performantă cameră foto. A avut în schimb cele mai bune aplicaţii de editare, stocare, sortare şi distribuire de imagini. Şi exemplele pot continua la nesfârşit.
Revenind însă la nedumerirea iniţiatorului discuţiei de mai sus, referitoare la cozile imense pentru a intra în posesia nici măcar a unui nou model, ci a unui „face-lift“, răspunsul ţine tot de „religia“ Apple. Cei care sunt convertiţi nu au o relaţie clasică de cumpărător al unui produs care răspunde unor necesităţi de moment.
Ei sunt membri ai unui club. Iar pentru a intra în orice club e nevoie de cotizaţie. Unii, cu comportament de „dependenţi“, o plătesc scrâşnind din dinţi. Dar cei mai mulţi o plătesc cu satisfacţia de a contribui la bunul mers al unei maşinării care, dincolo de utilităţile primare, aduce bucurie.
Să faci consumatorul să te plătească din plăcere, nu din necesitate, ei bine, ăsta e marketing în stare pură. Iar altarele ad-hoc organizate la toate Apple Store-urile din lume stau mărturie. Bine că Steve Jobs n-a fost tentat de politică!
