După 15 luni de la celebrul discurs al preşedintelui care dădea startul programului ştiinţific de pauperizare a poporului român, premierul a reuşit să pună în aplicare una dintre preţioasele indicaţii lansate de mentorul şi şeful său. Guvernul a decis să elimine subvenţia pentru agentul termic, de care beneficiau, otova, şi nea Gogu de la sculărie, şi miliardarii din Primăverii. Spunea preşedintele pe 6 mai 2010 că sistemul de ajutoare trebuie reformat în general, iar ajutoarele pentru încălzire în mod special , astfel încât să beneficieze de acest ajutor doar cei care au cu adevărat nevoie.
Un principiu corect în teorie, greu de contestat cu argumente logice. Dar să vedem ce au înţeles Emil Boc şi/sau noul său subaltern de la Ministerul Muncii, Sebastian Lăzăroiu. Delimitările nu-şi au rostul, cei doi demnitari sunt complici.
Au eliminat aşadar subvenţia directă, care se plătea direct furnizorilor de agent termic, suplimentând în compensare cu o sumă ceva mai mică ajutoarele pentru încălzire, care se dădeau şi până acum. Pare simplu şi eficient, bugetul are de câştigat, cei aflaţi în nevoie sunt ajutaţi, în ţară pluteşte un aer proaspăt de dreptate socială.
Din păcate însă, lucrurile nu sunt nici pe departe atât de simple. În primul rând, CET-urile rămân fără o sursă importantă de venituri, pe care acum vor fi nevoite să le recupereze mărind preţul gigacaloriei, pe care îl vor suporta tot consumatorii. Dat fiind faptul că de ajutoare de încălzire vor beneficia doar circa 320.000 de persoane, preţurile duble sau chiar triple vor fi suportate de un număr foarte mare de familii.
Am putea presupune că dacă nu beneficiază de ajutoare înseamnă că nu au nevoie, deci ar putea suporta lejer această cheltuială suplimentară. Numai că realitatea e mult mai tristă. Pragul de sărăcie, sau nevoie, luat în calcul de Boc şi Lăzăroiu, este de doar 767 de lei de membru de familie. Or, pentru o familie cu venituri la acest nivel , o cheltuială de 5-6 milioane pentru încălzire este greu de suportat.
Adevărata problemă nu este însă cea a pragului sau a cuantumului pentru ajutoarele sociale. Ci faptul că subvenţia ascundea dezastrul din sistemul de termoficare. Un sistem în care autorităţile refuză cu obstinaţie să finanţeze retehnologizarea necesară, preferând să lase pierderile în spinarea consumatorului.
Această strategie a funcţionat ani de-a rândul, problemele nu s-au rezolvat singure, şi a sosit momentul în care consumatorul nu va mai putea suporta. Ce vor face furnizorii de agent termic în faţa valului de facturi neplătite? Vor angaja armate de avocaţi care să-i dea în judecată pe rău-platnici?
Să presupunem că vor câştiga procesele. Ce le vor lua celor care mai au pe ei doar dreptul de vot? Le vor lua casele? Posibil, dar până la recuperarea debitelor mai e cale lungă, apartamentele trebuie valorificate, or, pe piaţă nu sunt o marfă tocmai vandabilă, chiar la preţ de chilipir.
Ne întrebăm, în aceste condiţii, unde e reforma trâmbiţată de guvernanţi. Mai bine acuzau agentul termic de înaltă trădare şi îl executau, în direct, la televizor, la o oră de maximă audienţă.
