Daca biroul de coordonare al Coalitiei a gasit de cuviinta sa-l mandateze ritos pe Emil Boc sa faca ceea ce oricum ar fi facut, sau daca dl Frunzaverde confunda momentul publicarii datelor statistice cu cel al demararii cresterilor de pensii si salarii, e problema domniilor lor. De fapt, cred ca nu este altceva decat o incercare stangace de a mai calma tensiunile din spatiul public, cu niste promisiuni care sunt negate in aceeasi fraza in care sunt rostite. Pentru ca sintagma “in cazul in care conditiile economice vor permite acest lucru” trebuie citita in aceeasi cheie cu revizuirea in scadere a prognozelor emise de toate institutiile cu preocupari de acest gen.
Asadar, in legatura cu eventualele/posibilele/probabilele mariri de pensii si salarii exista, pe langa foarte multa vorbarie, 2 certitudini:
1. Premierul Emil Boc a declarat clar, la inceputul sedintei de guvern: “Ca sa fie toata lumea corect informata cu privire la politica Guvernului Romaniei in privinta salariilor si pensiilor pentru anul 2012, as vrea sa citez din scrisoarea pe care Guvernul a inaintat-o Comisiei Europene si FMI, in decembrie 2011, in privinta politicii care se refera al salarii si pensii: ‘initial, salariile din sectorul public vor fi inghetate, la fel ca si pensiile, totusi, in cazul in care conditiile economice vor permite acest lucru, avem in vedere aplicarea de majorari prudente la salarii si pensii, mai tarziu, in cursul anului”.
2. Aflata in direct, prin releu, la Romania TV, dna Sulfina Barbu, ministrul muncii a recunoscut ca avem de-a face cu o furtuna intr-un pahar cu apa. Intrebata fiind daca exista vreun element de noutate, vreo raza noua de speranta in ce priveste majorarile de pensii si salarii, niste cifre macroeconomice mai favorabile, fata de momentul alcatuirii bugetului de stat pe 2012 si al redactarii ultimei scrisori de intentie adresate board-ului FMI, dna Barbu a raspuns clar: singurul element de noutate este prezenta delegatiei FMI la Bucuresti. Si, eventual, in aprilie, vom avea confirmarea cresterii economice prognozate pentru primul trimestru.
Concluzie: nu va mai amagiti, nu vor creste anul acesta nici pensiile, nici salariile!