Motto: Costache draga, nici nu stii cat de mic.ro-ncepi sa fii!
Stirea potrivit careia compania Mic.ro Retail si-a cerut insolventa, la doar o saptamana dupa ce si cealalta retea comerciala controlata de Dinu Patriciu – MiniMax (Macro) – a facut acelasi lucru, ar fi putut trece neobservata printre nenumaratele insolvente sau falimente care sunt cerute zilnic de cand cu criza. Numai ca aceasta insolventa nu este una oarecare. Si, pentru ca n-avem niciun motiv sa fim politically corecti in acest caz, o vom numi in continuare pe numele ei adevarat: faliment. Un faliment rasunator, mare cat casa, inregistrat de cel mai bogat om din Romania.
Se cuvin aici facute doua precizari. Prima: Desi n-a comunicat niciodata public suma pe care a incasat-o de la KazMunaiGaz, Patriciu si-a dorit atat de tare sa fie cunoscut drept cel mai bogat roman, incat nu numai ca a lasat sa circule nedezmintita legenda cu cei 2,8 miliarde de dolari incasati, dar si-a mai cumparat si franciza pentru editia romana a revistei „Forbes”, ca sa fie sigur ca apare pe primul loc in topul milionarilor mioritici, fara emotii ca ziaristii de la „Capital” ar putea sa socoteasca gresit si sa-l plaseze pe Tiriac sau pe Frank Timis deasupra lui cumva. A doua: Dinu Patriciu a facut avere la fel ca oligarhii rusi pe seama unei privatizari cu cantec, urmata de o geniala (aici ii recunoastem meritele) vanzare la momentul oportun. Asadar Dinu Patriciu nu era, pana la momentul iesirii din afacerea Rompetrol, decat un speculant si un manipulator al pietei de capital (justitia va dovedi ca e asa, chiar daca va avea nevoie de inca 20 de ani).
Revenind la cele doua retele comerciale Mic.ro si MiniMax (Macro), problema nu e ca au intrat doua societati in insolventa, ci ca a dat faliment o idee, ocazie cu care s-a prabusit un mit, acela al capitalistului pursange, care ne da saptamanal lectii de economie in propriul ziar si care, cu multa pretiozitate si autosuficienta, apare din cand in cand la televizor, ca sa ne lumineze. Spre ilustrare, voi reproduce aici un comentariu postat la editorialul sau din 13 mai 2010, din “Adevarul”, intitulat sugestiv “Cine-i hotul, cine-i prostul?”, de catre un oarecare Andrei:
Citind acest editorial, iar asta dupa ce v-am ascultat recent pe la televizor, mi-am dat seama de un singur lucru: in Romania exista un singur tehnocrat. Acela sunteti dvs. Am ascultat foarte multa lume discutand despre recentele masuri dictate de FMI. Solutiile alternative lipseau, insa, cu desavarsire. Realiste, desigur, ca aberatii am auzit destule. Era bine, insa, daca erati si luat in seama de cineva. Nu stiu, nu inteleg ce se intampla: dintr-o tara intreaga si o clasa politica intreaga, singurul om care sa aiba solutii sa fiti dvs.? Bune pentru Romania? Taman dvs. cel de care fug totii? Sa vina si ei cu solutii anticriza si abia dupa aceea sa mai vorbeasca. Logica dvs. mi se pare pur si simplu impecabila.
Ideea era aceea de a falimenta comertul de import, promovat agresiv de marile lanturi de hiper- si supermarketuri, contrapunandu-i un nou concept de retail, respectiv comertul de proximitate, intr-o retea de mii de “bacanii” plasate in nodurile unei imaginare panze de paianjen, din 800 in 800 de metri, conduse de bacani cu care clientii sa se bata pe burta, sa le vorbeasca la pertu si sa le plateasca de doua ori pe luna, la chenzina, conform socotelii de pe caiet.
O utopie draguta, daca nu ar fi adus la sapa de lemn sute de furnizori si mii de angajati care au putut sa creada elucubratiile marelui guru al afacerilor. In fapt, si un copil de la gradinita economica ar fi putut sa-i spuna ca daca incerci sa aplici un model de business identic cu marile lanturi de magazine, respectiv cantitatea mare dicteaza pretul mic si fidelitate fata de produsele vandute, vei intra in colaps pentru simplul motiv ca una e sa vinzi o anumita cantitate de marfa prin 30 de magazine, si alta sa vinzi aceeasi cantitate in 3.000 de locatii. Rezultatul: magazinele de cartier ale lui Patriciu ofereau marfa mai proasta, mai putin variata si mai scumpa decat cei pe care voia sa-i vada ingropati. Cum ar spune Andrei, logica impecabila!
Daca ar fi vorba doar de falimentul unei idei, am putea, la o adica, sa-l consideram pe Patriciu un visator, un neinteles sau pur si simplu un ghinionist, un om care a fost dispus sa riste niste zeci, poate sute de milioane de euro. Numai ca, din pacate, falimentul Mic.ro se dovedeste a fi o crima cu premeditare. Cel mai bogat om din Romania si-a bazat dezvoltarea afacerii pe banii furnizorilor, intr-un mod care aminteste de Caritas sau FNI. Sedusi de perspectiva unor volume de vanzari fabuloase, acestia au continuat sa livreze marfa si dupa ce era din ce in ce mai clar ca sandramaua scartaie. La fel au facut si proprietarii spatiilor, care nu numai ca n-au incasat chiria pe luni bune, dar au mai si facut, pe banii lor, racorduri la utilitati si alte amenajari.
Asadar, dupa ce ca este un antreprenor de 2 lei, Dinu Patriciu s-a dovedit a fi si un tepar ordinar. Asta e crunta realitate. Complet diferita de lectiile de conduita in afaceri predate de “profesorul” Patriciu:
“Cea mai importanta lectie pe care ti-o da viata este aceea ca o afacere este buna doar daca toata lumea castiga din ea. Nu poti incerca sa fii singurul care profita. Treaba asta se va razbuna candva. Toti cei implicati trebuie sa simta motivatia pentru care fac ceea ce fac. O afacere inseamna a dezvolta parteneriate. Iti sunt parteneri si angajatii, si cei de la care iei capitalul, iti sunt parteneri si cei din echipa ta de management. Toti trebuie sa castige”.
Asta scria, in “Adevarul” din 4 noiembrie 2010, in plin avant al afacerii Mic.ro, arhitectul Dinu Patriciu. Acum nu mai scrie. A semnat ultimul editorial pe data de 15 decembrie 2011. De-atunci, “Adevarul” ii publica saptamanal cate un text “in reluare”. Sper sa nu mai citim prea curand vreun articol sub semnatura sa. Exceptand poate unul care sa inceapa asa: “Mi-e rusine…”. Semnat, Dinu Patriciu.
P.S. “Geniul” antreprenorial al lui Costache Dinu Patriciu este la fel de bine ilustrat si de cealalta mare afacere inceputa cu banii de la kazahi: presa. Spre aducere aminte, va ofer un fragment dintr-un alt editorial al lui DP, publicat pe 7 ianuarie 2010:
“Zbor undeva in mijlocul Braziliei, ma intalnesc cu oamenii care conduc editorial trustul „Adevarul”. A devenit o traditie ca in fiecare iarna sa ne ascundem cateva zile departe, ca sa planuim ce vom face la anul. Acum doi ani, in Caraibe, ne sfatuiam cum sa structuram primul ziar quality din tara intins pe 64 de pagini, primul tabloid de 32 de pagini, altfel decat celelalte, si ce titluri sa mai adaugam familiei Adevarul. Anul trecut, in Australia, ne-am adunat intr-un mic hotel agatat deasupra unui canion din Muntii Albastri. Stiam deja ca cele doua publicatii vor fi pe primul loc ca audienta si tiraj. Profitam de criza pentru a creste. Ambitia de a distribui peste 20 de milioane de carti si sase milioane de discuri impreuna cu ziarul parea totusi utopica. S-a dovedit a fi realista si profitabila. Acum, Razvan Corneteanu, directorul trustului, maestru in a propune locuri extravagante si izolate, ne duce iar la capatul lumii”.
Intre timp, Razvan Corneteanu a demisionat de la conducerea trustului, iar in locul sau a fost adus Peter Imre, un manelist al mediului de afaceri, sub a carui conducere autoritara imperiul media se prabuseste vazand cu ochii, iar implozia nu e departe.
